avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 727 soluții astăzi
Forum Activitate Dreher

Activitate Dreher

Acum ceva timp mi-a fost reținut permisul de conducere în mod justificat, până să îmi expire suspendarea am condus autovehicule iar într-una din acele zile am parcat în mod neregulamentar mașina și am fost sancționat în lipsă de poliție iar după ceva timp la poliție a venit o adresă prin care li se comunică că la acea dată eu nu aveam dreptul de a conduce valabil, lucru real.
Între timp mi am recuperat permisul și mi s-a adus la cunoștință că mi se întocmește dosar penal pentru că la data când am fost sancționat nu aveam permis și iar mi se suspendă dreptul de a conduce până la finalizarea cercetărilor.Mentionez că nu am contestat procesul verbal al contravenției pe care l-am primit.In aceste condiții se mai pune problema unui abuz în serviciu? In urma probatoriului s-a demonstrat că nu eu am condus la acea data.
Ce pot să spun...dintr-o discuție care mie unul mi se pare constructivă o dăm în altele. Am dreptul să îmi spun punctul de vedere.Avand în vedere că acest site are ca scop lămurirea și îndrumarea persoanelor care se confruntă cu diferite probleme juridice nu văd care este problema pentru care vă exprimați ironic...

CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT a scris:

In Romania tuturor posibilitatilor si specialistii in agricultura sunt specialiști în drept
Felicitări!Pe cale de consecință ar trebui să ne apucăm și noi de agricultura.

Deci să înțeleg că se retine infracțiunea de tulburare de posesie chiar dacă persoana doar a ocupat acel teren fără să întrunească una dintre condițiile prevăzute în art.256.Nu contest ceea ce dvs. spuneți, dar mi se pare că forma prin care s-a realizat infracțiunea nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

Av. Gabriel Klein Kiritescu a scris:

Tulburare de posesie.

Am înțeles dar daca nu face acest lucru sub incidența cărei fapte penale cade această persoană?

Av. Gabriel Klein Kiritescu a scris:

Buna ziua,
Notificati-l IN SCRIS transmis pein executor judecatoresc sa elibereze terenul
Nu o face in termenul stabilit atunci va adresati parchetului de pe langa judecatoria pe raza careia s-a petrecut fapta penala.

Sunt administratorul unei societăți cu profil agricol care are că obiect de lucru cultivarea cerealelor.In prezent utilizez o suprafață de 5 ha. teren agricol, suprafață de teren pe care o dețin în arendă de la diverse persoane.In toamna anului 2018, o persoană cunoscută a ocupat în mod abuziv această suprafață de teren pe care urma să efectuez lucrări agricole de pregătire. Suprafața de teren nu mi-a fost ocupată prin strămutarea semnelor de hotar sau prin întrebuințare de violențe.Intrebarea mea este următoarea: întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie sau este o faptă de natură civilă? Menționez faptul că pentru această suprafață de teren am încheiate contracte de arendare.