avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 545 soluții astăzi
Forum Activitate marius_fky@yahoo.com

Activitate marius_fky@yahoo.com

Buna ziua. Am o situație foarte ciudată. Sunt polițist si am dorit o diplomă de drept. In 2015-2016 am urmat cursurile Facultății de drept din cadrul Universității Spiru Haret. In 2016 am aflat de faptul că Academia de Politie are o specializare de învățământ de la distanță pentru specializarea drept destinată polițiștilor. Am trimis atunci un email către Academie si am fost contactat de care Decanul facultății de drept care mi-a transmis ce documente trebuie să întocmesc pentru a mă transfera in cadrul academiei. Am depus cererea de mobilitate și situația școlară la academie si am fost înmatriculat în anul 2 de studii, fiindu-mi planificate un nr. de 9 examene de diferenta pe care le-am susținut fara probleme. Am terminat anul 2 și 3 iar acum sunt înmatriculat în anul 4. Începând cu acest an s-a schimbat conducerea facultății de drept din cadrul Academiei iar noul director nu este de acord cu transferul nostru din anul 2016. Fostul director nu a emis contracte de studiu pentru fiecare student si a folosit contractul cadru întocmit la nivelul facultății. Deși sunt student în anul 4 Facultatea nu vrea sa emită decizie de plata a taxei si nu mi s-a permis să particip în sesiune pe motiv că nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi student în cadrul academiei. Am făcut o partiție la conducerea Academiei iar raspunsul este neclar, încercând cumva sa plaseze vina in sarcina mea. Consider că nu am nici o vina, am susținut toate examenele, am platit toate taxele dar conducerea vrea sa ma exmatriculeze pentru o posibilă eroare făcută de conducerea facultății în anul 2016. Se poate sa cer sprijinul instanței de judecată? Eu locuiesc i Cernavoda iar Academia este în București. Unde ar trebui să depun sesizarea? Va multumesc.