avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 798 soluții astăzi
Forum Activitate Tonomat

Activitate Tonomat

Bună ziua. Am acroșat un pieton pe trecere nesemaforizată cu aripa stângă. A apărut când mai aveam 6-7 metri până la trecere. Pe banda 1 era oprită o mașină ce mi-a blocat vizibilitatea iar trecerea vopsita spre șters. Lumina destul de difuză. Pietonul s-a ridicat s-a frecat un pic la picior și a plecat împreună cu cel cu care era, care pe bună dreptate mă înjura de mama focului. Până am ieșit din blocajul aferent accidentului ca să cobor să vorbesc cu el deja se depărtaseră bine. Recunosc că nu am mai coborât din mașină. După circa 5 minute deja erau la 50 de metri de trecere fără să se oprească. Dacă am văzut asta am continuat drumul și la primul echipaj de poliție am oprit pentru a mă îndruma cu ce trebuie făcut. M-au trimis la accidente ușoare la Udriste unde am completat o declarație pe proprie răspundere. Am întrebat ce se poate întâmpla și mi s-au spus că trebuie să aștept .și că dacă e ceva voi fi sunat.
Îmi pare rău pt cel accidentat chiar îmi pare. Acum îmi poate spune cineva ce se poate întâmpla. Nu am număr de telefon nu am comunicat deloc cu el. Mulțumesc.
Răspuns la discuția Nota constatare politia locala s4
Am citit HCLS4 din 7.02.2019 și se referă strict la spații verzi și trotuare.deci nu e cazul meu. Am citit și decizia ÎCCJ in care nu au atribuții de dat sancțiuni decât dacă mă prindeau in mașină. Deci nu e cazul. Așa că să mă aștepte la sediu lor că sigur mă duc.
Azi am parcat mașina la 15 m de trecerea de pietoni și 10 m de un drum secundar. La intoarcerea de la servici aveam in parbriz o nota de constatare de la politia locala S4 că am încălcat OUG 195/2002 cu completări HCL S4 NR 24 DIN 7.2.2019. Eu sunt domiciliat în alt sector. Îmi pot face ceva daca nu am semnat nimic? Menționez că în fața și în spatele masinii mele mai erau cel puțin 2 mașini care aveau și ele in parbriz NC. Ce trebuie sa fac ? In NC ma invita la sediu pt clarificarea împrejurărilor abaterii. Daca nu mă duc îmi pot face ceva? Au acces la datele personale ale persoanelor de la alte sectoare?