Mai am o soră, care are și ea unele pretenții, deși nu a contribuit cu nimic la achiziționarea apartamentului. Părinții îmi reproșează că " nu i-am ascultat ", ca urmare a faptului că m-am măritat cu "omul nepotrivit " ( fostul soț ) și că acum m-am mutat fără să îi anunț. Donația s-a făcut pe numele părinților, pentru că eu eram în divorț. Am consultat și un avocat și mi s-a explicat că procesul e de durată . Voiam să evit procesul.
Bună ziua! Acum câțiva ani, locuiam într -un apartament cu fiul meu, soțul fiind plecat în străinătate. Proprietarii s-au hotărât să vândă acel apartament. Fiind o chiriașă de bună credință, proprietarii mi-au făcut o reducere substanțială și plata în 3 rate. S-a făcut un precontract, iar eu am achitat două rate, urmând ca a3-a rată să fie achitată de soțul meu. Soțul nu a achitat rata, ceea ce a dus la anularea precontractului. Totuși, ca să nu pierd banii, proprietarii mi-au propus să doneze apartamentul părinților mei, cu promisiunea ca după divorț, să fie trecut pe numele meu. Divorțul s-a terminat de ceva timp, însă eu m-am trezit cu surpriza că părinții mei, nu mai vor să treacă apartamentul pe numele meu. Întrebarea este, pot proprietarii ( cei ce au făcut donația ) să retragă donația?