avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 948 soluții astăzi
Forum Activitate nevael

Activitate nevael

Răspuns la discuția Dilemă
Având în vedere că nu prea m-am descurcat în a găsi procesul exact pe care trebuie să-l respect în a face asta, m-am gândit să contactez o avocată pentru a avea o ședință de consultație cu ea. Când am sunat-o, dânsa mi-a zis că problema mea nu va putea fi rezolvată în instanță, și că aceștia trebuie să fie divorțați. E adevărat? Discuția am avut-o telefonic, și i-am spus că sunt student. Mulțumesc
Discuție Dilemă
Bună, sunt student în anul I la o facultate de stat pe specializarea informatică care este situată în afara județului din care am domiciliul. Până acum am fost susținut financiar de către părinți, dar acesta nu ar mai fii cazul din cauza unui conflict pe care l am avut de curând cu dânșii. întrebarea mea este, în cazul in care eu ar fii trebuit să mi plătesc chiria (stau într-un cămin privat) pe 1 ianuarie, și in cazul in care părinții nu îmi mai trimit bani deloc, întreb dacă este legal să facă acest lucru, și eu ce aș putea face să pot să mă întrețin singur și să nu ajung sa abandonez facultatea. Menționez că pot să mi plătesc chiria pentru luna asta din banii proprii, dar nu îmi ajung și pentru mâncare decât vreo 2 săpt.
Mulțumesc anticipat.