avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 757 soluții astăzi
Forum Activitate Ciobanu Daniel

Activitate Ciobanu Daniel

Doresc să vă aduc la cunoștință următoarea situație cu care mă confrunt.
În data de 25.05.2005, am achiziționat un apartament.
În anul 2012,pe scara blocului unde este situat acest apartament s-au tras gaze la care au contribuit cu bani 10 apartamente (600 lei de apartament),eu în acel moment ne locuind la acestă adresă nu m-am racordat.
Datorită faptului că apartamentul a rămas singurul după scară la sistemul centralizat de termoficare(RADET),costurile la încălzire și apă caldă erau foarte mari,am decis în anul 2019 să mă racordez la gaze și să montez centrală termică, în luna octombrie 2019 m-am debrașat de la sistemul centralizat de termoficare (RADET).
Am primit acordul de la 13 apartamente din 18 apartamente (3 apartamente sunt nelocuite,iar 2 apartamente nu binevoiesc a îmi dă acordul). Menționez că la cele 13 apartamente care mi-au dat acordul am contribuit cu diferite sume de banii în total 550 lei. Cele 2 apartamente care nu doresc să îmi dea acordul pentru a-și da acordul doresc suma de 1500 lei nejustificați. Aceștia susțin că sunt proprietari de drept ai coloanei de gaz de pe scara blocului. Mi sa răspuns că suma de 1500 lei reprezintă șpagă,drumurile lor, stresul lor,pentru acestă sumă nu voi primi nici un document justificativ. Proprietara unui apartament din cele 2 pe numele căreia a fost făcut în anul 2012 autorizația de construcție a coloanei principale de pe casă scări, ma amenințat că dacă nu îi voi da acestă sumă fără un leu în minus,nu o să am gaz niciodată la acestă locație deoarece domna mi-a menționat că lucrează la Distrigaz la departamentul juridic. Proprietarul celuilat apartament în data de 20.10.2019 , nu a permis firmei autorizate cu care colaborez pentru racordarea la gaz și montare centrală, accesul la coloana principală de pe scară, menționând că nu avem dreptul să ne racordâm la gaze fără acordul lor.
Pe data de 29.11.2019 am depus la Primăria Constanța cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru eliberarea autorităției de construcție racodârii la gaze și montarea de centrală termică.
Conform legii nr 193/2019 pentru modificarea și completarea legii nr 50/1991 privind autorizarea,executarea lucrărilor de construcții, pentru racordarea la gaz și montare centrală nu este necesară autorizație de construcție pentru racordarea la gaz și montare centrală termică.Nu am primit nici un răspuns de la Primăria nici până la acest moment.
Conform legii nr 196/20.07.2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociației de proprietari și administrarea condominiilor la art. 35 menționează că dacă ai 51% din semnăturile proprietarilor te porți racordarea la conducta de pe casă scări.
Menționez că am acordul Distrigaz pentru instalația de gaze naturale și contractul Engie de furnizare a gazelor naturale.
Am consultat și altă firmă autorizată pentru racordarea la gaz și montare centrală termică, care mi-au confirmat faptul că nu îmi trebuie autorizația de construcție,dar dacă voi fii reclamat Distrigaz va face o notificare către ANRE iar până la soluționare se sistează lucrările și poate dura și 2 ani de zile.
În anul 2012, cea care se crede proprietara coloanei a hotărât și stabilit de comun acord cu celălalt care spune că este proprietaru al coloanei ca autorizațiile pentru montarea coloanei principale de gaz după casa scării să se facă pe numele ei. Ea nu a fost de acord că documentația necesară pentru gaze să se facă pe numele asociației de proprietari.
Vă mulțumesc din suflet și aștept un răspuns de la dumneavoastră.
Cu mult respect !