avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 403 soluții astăzi
Forum Activitate Deim0s

Activitate Deim0s

Mulțumesc pentru răspunsuri. Da, cam la aceeași concluzie a ajuns și notarul, la mențiunile din registrul de stare civilă. Cât despre primul soț, am vorbit cu el, nu mai are nimic.
Bună seara! Am o întrebare legată de o succesiune. Mama a murit acum scurt timp și am inițializat procedura de succesiune după ea. Eu sunt fiul din cea de-a doua căsătorie a mamei. Notarul îmi spune că are nevoie de sentința de divorț dintre mama și primul soț.

Dar sentința respectivă nu se găsește nicăieri, nici la judecătorie, tribunal, ori la starea civilă. Se știe numărul dosarului, numărul sentinței, anul întocmirii sentinței, dar sentința lipsește.

În cazul în care sentința sau vreo copie a ei nu se pot găsi, ce se poate face? Se poate finaliza succesiunea cu vreo mențiune că nu e nicidecum vina mea că sentința respectivă nu se poate găsi, ci a sistemului/statului că a pierdut-o?

Și ca o paranteză, legal vorbind, se știe că divorțul respectiv a avut loc. Pentru că se știe anul în care s-a semnat sentința de divorț, numărului de dosar, numărul sentinței. Deci e incontestabil că divorțul a avut loc. Dat fiind acest lucru, de ce mai are nevoie notarul de sentință în sine, având în vedere că nu e de găsit?

Chiar e un caz birocratic fără răspuns? Succesiunea nu mai are loc dacă sentința de divorț nu mai există în niciun exemplar?
Ideea e că una dintre părți e reprezentată de ambii mei părinți (reclamanții). Astfel, moartea tatălui meu nu reprezintă dizolvarea totală a parții în cauză din cadrul procesului. Rămâne mama ca parte activă, reclamant. În cazul acesta, tot e necesară cererea + certificatul de moștenitor?

Avocat Tabrea Alexandru a scris:

Potrivit art. 412 alin. 1 pct. 1 N.C.P.C., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor!
Formulati o cerere, insotita de certificatul de mostenitor!
Condoleante si succes in proces!

Mulțumesc pentru răspuns! Părinții mei se reprezentau singuri, își făceau singuri hârtiile în cadrul procesului, deci nu intră în discuție contactarea avocatului. Tocmai de asta întreb aici.
Iar după ce se stabilesc moștenitorii, despăgubirile monetare din cadrul procesului ce îi reveneau lui le revin moștenitorilor? Asta mă interesează mai presus de toate.

Mulțumesc!
Bună ziua!

Părinții mei au deschis un proces împotriva patronului la care au fost angajați (un PECO) pentru a fi despăgubiți pentru orele suplimentare neplătite, ore de noapte, sărbători legale, etc. Între timp, tata a murit, procesul nefiind încheiat încă.

Întrebarea mea este - potențialele despăgubiri ce i-ar fi cuvenit tatălui meu pentru activitatea depusă în cadrul PECO-ului pot fi încasate de mama, pe lângă despăgubirile ce îi revin ei pentru activitatea ei?

Dacă da, trebuie urmată vreo procedură specifică în acest sens? Cum ar fi depunerea certificatului de deces la instanța de judecată, sau întocmirea vreunei cereri relevante în acest caz?

Mulțumesc anticipat!