Ok. Înțeleg foarte bine mecanismul, dar in cazul prezentat este vorba de o lucrare pe fonduri europene ce trebuia executată și nu a fost făcută decât pe jumatate. In sensul că jumatate de stradă asfaltată si jumătate nu, cu toate ca in proiect si in finantare era toată strada. Asta este problema.
Mulțumesc încă o dată.
Bună ziua
Locuiesc într-un municipiu al jud. Vaslui in care, in urma unui proiect european, 99% din strazi au fost asfaltate, cu excepția catorva printre care si strada pe care stau. Mentionez faptul că pe această stradă sunt toate utilitățile, se află in zona I a localității, iar jumătate din ea este deja asfaltată. De asemenea mai pot preciza faptul ca au fost făcute mai multe demersuri la primarie, atât in scris cat si verbal prin intermediul audientelor,dar nu am primit nici un răspuns.
Deci, intrebarea mea este dacă si cum putem obliga primăria sa asfalteze respectiva portiune din stradă?
Va mulțumesc, aștept răspuns.