avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 463 soluții astăzi
Forum Activitate Ovi91

Activitate Ovi91

1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Multă sănătate și fericire Jane, și la mulți ani!
Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături!
În umila mea întârziere de ”doar” 4 luni de zile, să știi că, din păcate, am decis că e cazul să ne oprim, definitiv.

Mâine, vreau să vorbesc cu un avocat, dar până mâine mă poți lămuri cu un lucru? Poate să plece cu copiii de bună voie la părinții ei? Legal, are puterea asta? Legal, eu chiar nu am niciun drept în această privință?

Tu și @gi-jane m-ați îmbunat în iulie, am zis să fiu mai înțelegător, să încerc s-o mai ajut și să ne mai dau o șansă. Vă mulțumesc pentru asta!
De toate cumparaturile ma ocup eu, de fapt, eu sunt cu banii, cumparaturile, partea administrativa, planificare, facturi, am absolut toate sarcinile cu exceptia copiiilor. Acolo daca ma bag, ori nu sunt luat in seama ori iese scandal.

In Decembrie 2019 stateam in chirie in apart. in Buc, iar pana in Martie 2020 (a fost si frig afara) daca iesea o data de doua ori pe saptamana afara, gen maxim 1 ora.

In Martie 2020 am plecat la parintii ei la casa, la curte, ca a venit Pandemia iar un petic de pamant a fost sfant.

La sfarsitul lunii Mai, ne-am intors in Bucuresti, tot in chirie dar la casa (nu la apart) unde... e altceva... e mai comod sa stai la aer decat la bloc, etajul 4 din 4.

Acum iese afara cu ei, mai sunt si alti copii pe aici, iar din punctul asta de vedere al "resedintei" nici ca se putea mai bine intr-o astfel de perioada...

De mancat... mananca cu copiii, dar la modul ca nici nu-si mai pune in farfurie... ciugule ca o pasarica... in rest, dulciuri, carbohidrati in exagerare, la fel ca si mie, probabil ca asta-i pe fond nervos...

De dormit... am dormit toti 3, am dormit apoi toti 4, ne-am chinuit si bineinteles ca in perioada in care am stat la socrii, am ajuns sa dorm singur. Conditia ca sa ne mutam, IARA, in chirie, a fost sa dorm cu baiatul cel mare si ea cu cel mic... stiu ca e dificil dpdv al casniciei sot/sotie, dar inca il alapteaza pe al' mic si asa l-a invatat, in pat. Bineinteles, ca am ramas cu promisiunea...ea doarme cu amandoi, eu singur...

Ah, si daca conteaza... de cca 6 luni nu am mai intretinut relatii intime. Insistenta mea, farmecul meu, n-au mai fost de-ajuns....

Eu sunt sigur ca este o depresie groaznica la mijloc dar nu pot sa-mi dau seama daca acest comportament "animalic" poate surveni dintr-o astfel de boala, ca sa zic asa. Eu de ce ziceam am vrut sa merg cu ea in repetate randuri la psiholog? NU ca sa obtin vreun document in caz de divort, ci bine pentru binele ei si al copiiilor. Imi imaginez ca unii vin aici pe forum sa stoarca informatii de la specialisti, chiar daca trebuie sa minta si sa inventeze un scenariu fictiv diferit de realitate, dar... eu nu ma incadrez in acea categorie.

Dupa repetate incercari in care i-am zis de doctor, am si inregistrat-o in ultima discutie pe tema asta, in care i-am dat ultimatumul, daca nu mergem la terapie de cuplu, la psiholog, daca nu vorbim cu cineva, eu divortez iar ea? "Da, da, sigur... du-te tu". I-am dat in scris treaba asta, dar nimic.

O fi pierduta definitiv sau s-o fi abatut de la drum, dar daca ea nu vrea sa mearga nici cu divortul in fata ei... asta e... ce sa-i faci?!

Nasul mi-a zis ca vrea sa ne vedem cu totii acu 2 zile, sa vina pe la noi etc.. nici acum nu i-am raspuns... ca doamna nu doreste, ii e frica ca poate au Corona si luam si noi. Nu ca daca nu ar fi exista pandemia, ar fi fost de acord din prima...

2013: Sociabila? 10+
2020: Sociabila? -1.

P.S. Pentru toata lumea: Nu am exagerat cu nimic in nicio postare.

When a scris:

Deci nici nu mai iese din casa?
Sa știți ca pare o depresie post-partum ca la carte. Și nu, nimeni nu vrea la psiholog în aceste condiții și se poate ușor prelungi pana la 2 ani ai copilului și fără terapie chiar mai mult.
Ar fi variante sa vorbiți cu socrii și sa o internați? Pare ceva drastic și urat însă câteva zile pot face diferența, sa i se facă analize, sa fie evaluata și sa primească ajutor.
Nu, nu o amenințați cu asa ceva pentru ca poate ajunge la gesturi extreme.
Ca să creionez puțin din ce povestiți, doamna nu a mai ieșit din casa din decembrie 2019? Cu copii iese afara?
Cum mănâncă și cum doarme?
Știți, pana nu ajunge la psiholog sau psihiatru nu o sa știți sigur ce se întâmpla și ce puteți recupera. Poate soția dumneavoastră, cea pe care o iubiți sa nu fie pierduta ci rătăcită pe undeva.

Daca lucrati intr-un colectiv, intr-un birou, cum v-ati simti ca sotul/sotia sa va sune din ora in ora, sa tipe ca nu mai poate si ca da foc la casa si sa injure ca mergeti la birou sa va relaxati, sa stati picior peste picioar si sa va "hliziti" cu super-colegele? Iar daca nu raspundeti la telefon o data, sa sune de 10 ori, sa primiti apeluri pe whatsup, facebook, mesaje peste tot, mailuri si sms-uri, bineinteles cu acel continut adecvat, toate astea 25min. timp in care erati intr-o mica sedinta si telefonul la incarcat la dvs pe birou? Normal ca ati fi cautat si alte variante prin care sa generati venituri, chiar si Uber, numai va dati naibii demisia de la biroul ala si sa puteti sa fiti mai aproape de copilul vostru care asista si era martor la toate aceste apeluri violenta si in plina criza.

Este ceva...dar nu stiu ce... ce a schimbat-o atat de tare... greutatea unei casnicii si responsabilitatiile de parinte...? Nu stiu.... probabil ca nu e un singur motiv, ci 1.000 adunate... Credeti-ma pe cuvant... scriu... sterg, scriu...sterg... nici nu ma gandesc "sa ma apar" in fata cuiva, ci pur si simplu este prima data cand incerc sa vorbesc cu cineva despre problemele mele din familie... probleme pe care le apreciez ca fiind foarte grave... poate ca de aici, exprimarea incompleta sau necoerenta pe alocuri.

"Ajutorul" din partea mea? Sunt 100% ca a contribuit la starea ei. Sunt constient si recunosc ca nu numai noi 2, ci majoritatea daca stau 24/24 impreuna aproape ca o iau complet razna si se ajunge la chestii urate. Aici chiar nu este o chestiune personala, ba chiar statistic vorbind, un alt efect negativ al Pandemiei este numarul mare neobisnuit de divorturi. Dar acum va intreb pe dvs, trebuie sa alegeti din doua rele, pe care o alegeti? Pe aia mai putin rea, corect?

Nici nu stiu de ce n-am spus asta de la inceput, referitor la job... dar daca ii spun ca ma angajez o sa ma trimita la parintii mei ca nah, pandemie si ea trebuie sa-si protejeze copiii! Stau cu oameni, vorbesc cu ei, poate c-o sa lucrez intr-un colectiv, poate uber sau curier?! Ce conteaza? Este imposibil sa nu ai contact cu zeci chiar sute de oameni zilnic in aproape orice job la care ma gandesc. Eu ma pot angaja in 2 zile, la pregatirea si conexiunile pe care le am. E suficient sa intru pe Linkedin. Hai sa vedem ce se intampla daca ii zic ca ma angajez? Vreti?

Ea e atat de panicata ca n-a mai fost la un mega image, la o farmacie, la o ceva, din Decembrie 2019.

Toata lumea i-a spus de psihiatru, psiholog, orice, pana ca si parintii ei i-au zis ori la doctor ori inapoi la servici, ca a luat-o razna complet (deci nu sunt eu singurul care judeca astfel).

Am iubit-o mult, dar decizia mea cu privire la divort este finala din 3 motive:
1) Bineinteles, copiii. Indiferent ca vor fi la mine, la ea, cate zile, ore, etc... sper ca ei sa accepte schimbarea si sa fie mai linistiti cu noi asa, separati.
2) Daca nu mai sunt respectat, ma ridic de la masa si plec. Nu trebuie sa traiesc in batjocora nimanui, nimeni nu trebuie.
3) Nu ma mai bat cu morile de vant. Daca poti sa ajuti un om, ajuta-l, dar daca acel om nu vrea sa fie ajutat, nu-ti mai pierde timpul si mergi mai departe.

gi-jane2 a scris:

Avem 2 baieti mititei, unul de 3 ani jumate si altul de 1 an jumate.


Nu lucrez de 1 an jumate


La job am renuntat la 2-3 luni dupa ce s-a nascut cel mic, pentru a sta cu ea acasa s-o AJUT!


Nu era asa acum 2 ani, punct

Acum 2 ani puteam sa ies afara cu baiatul meu, singur, la plimbare si la joaca.

sa vedeti ce se intampla daca ii spun ca vreau sa ies afara cu el / sau cu ei (pe scurt: urlete salbatice

ce s-a intamplat oare cu ea in anii astia? de ce schimbarea asta si cum?

Am mai spus ce-mi doresc in postarile precedente: sa divortez, sa ne separam civilizat, sa stea copiii la mine 1-2-3 luni (max, zic eu) pana merge cateva sesiuni la un psiholog sa...isi mai revina... (app, de 2 ani ii zic sa mearga la psiholog, s-o ajute). Apoi, copiii pot sa stea la ea, nu am nicio problema atata timp cat 2-3 zile vor putea sa stea si la mine.


pe de-o parte ziceti ca nu era asa acum 2 ani, pe de alta, ziceti ca o trimiteti la psiholog de aproapte 2 ani.
Ma intreb de unde schimbarea asta, de ce si ce a facut-o ca "ieri " sa va lase cu copilul si azi sa nu va mai lase?
cu ea ati vorbit ?
Poate si " ajutorul " asta din partea dvs o fi contribuit la schimbarea comportamentului ei..
poate e ceva in neregula cu ea - o depresie, o ceva de gen.. si fara ajutor, nu trece.
Poate o convingeti sa mearga la psihiatru poate faceti si terapie in familie.. poate va mai ganditi daca e cazul sa renuntati.
Poate vorbiti si cu maica-sa.
Nu cred ca ati facut bine lasand jobul si ramanand acasa, multe frustrari si crize, apar si cand e lipsa de bani.




Pai... nu stiu... m-ati pus rau pe ganduri.... pana acum au fost paie pe foc, dar cred ca urmeaza sa se dezlantuie iadul... din pacate...

Ma retrag, ca nu mai pot....

Va multumesc inca o data si va doresc zile frumoase!

When a scris:

In condițiile în care mama nu va lăsa nici acum sa ieșiți sa va plimbați cu copilul în cărucior cam de cata naivitate ar fi nevoie pentru ca cineva sa creadă ca după divorț o sa va permită sa plecați cu copii câteva zile?
Observ cu mare dezgust cum se considera ca abuzul asupra unui copil e în regula. Adică e în regula ca un minor de 3 ani trăiește în stres, e zilnic înjurat și abuzat verbal, doar nu porniți război cu mama care îl chinuie și îl înjura. Măcar nu îl bate..... Inca.


Chiar daca nu as avea acele 100minute de inregistrari, am pe whatsup, facebook messenger chiar si mailuri in care efectiv sunt injurat.

Imi cer scuze fata de modul de exprimare dar desi este putin interpretabil, cum ati precizat si dvs, puteati sa intrebati. Eu am descris situatia clara, la obiect, in prezent, referitor la indemnizatie, ca sa nu intru in astfel de povesti mai detaliate financiar.

Provocat? Doamne... cat m-am abtinut eu pentru copiii astia, singurul lucru pe care mi-l doresc este s-o provoc si sa ma cert cu ea pana la epuizare, pana ne deshidratam, atat am strans in mine! Dar cu copiii de fata? Eu sunt cerebral, cand vad ochii speriati ai unui copil, mai ales ai mei, timpul se opreste in loc si uite asa am disponibil sa ma gandesc de 1 milion de ori cum sa reactionez.


Martonze a scris:

Eu consider că v-am răspuns suficient de civilizat, adecvat situaţiei descrise de dumneavoastră. Ar fi interesant să vedem şi descrierea situaţiei văzută de consoarta dvs.
Aţi afirmat chiar dvs. că indemnizaţia de creştere a copilului este singura susţinere financiară a familiei şi ajutorul modest de la părinţii dvs., recitiţi ce aţi scris dvs., nu eu.
Apoi, aţi scris că aveţi peste 100 minute înregistrări, aveţi clipuri.Cu ce scop le-aţi făcut? O credeţi chiar aşa...plecată de acasă pe mama copiilor dvs. încât să nu vadă că îi pregătiţi ceva? Cum se face că aveaţi telefonul pus pe înregistrare chiar atunci când femeia se dezlănţuia? Nu cumva aţi provocat-o, cunoscând reacţiile ei?
When, iar o luăm cu disfuncţionalitatea? Iată, mămica din Cluj, de funcţională ce era, azi îşi plânge copilul plecat în programul de relaţii cu tăticul.Nu şi-a alienat parental copilul.Nici mămica din Braşov, anul trecut, când tăticul poliţist a ucis, tot în programul de vizită, copilaşul de 3 ani. Nu mai vorbiţi de disfuncţionalitate, când, de fapt e vorba de instinctul matern, prezent la toate mamiferele, instinctul de a-şi proteja puii.

Va multumesc ca mi-ati deschis ochii, tuturor.

Daca reusesc sa ma detasez un pic, de situatie, tactica de a discredita mama, si atat, nu este cea mai buna si cu siguranta nu o sa dea rezultate favorabile iar eu... cam asta aveam de gand.

O sa ma gandesc mai bine acum la ce e de facut.


When a scris:

Un om care nu gestionează bine o frustrare, fără terapie care sa îl ajute sa învețe sa gestioneze mai bine provocările vieții va găsi mereu motive sa fie un frustrat.
Asta înseamnă că un părinte care se comporta în halul acesta cu copii, chiar dacă va locui cu părinții, chiar dacă va merge la servici, va găsi doar alte motive sa se comporte disfuncțional.
Aveți un minus ca sunteți tata, aveți un minus în fata instantelor ca sunt copii micuti.
Dacă mergeți la război ca unica strategie sa discreditat mama nu o sa reușiți. Asa cum v-a spus userul Gi-Jane, trebuie sa dovediți fără dubiu ca puteți îngriji copii. Din cauza asta v-am repetat la toate postările sa nu va pripit și sa va calculați bine pașii.si apoi sa divorțați.
După divorț puteți exercita autoritate părintească cu mama și fără sa despărțiți copii de ea aceasta sa primească program de legături personale.

Stimate domn/Stimata doamna,

Din curiozitate am intrat pe profilul dvs sa vad ce raspunsuri ati mai oferit pe avocanet, intrucat aveam impresia ca ati raspuns doar ca sa va umpleti programul. Surprizantor, sunteti un utilizator veteran pe aceasta platforma, si cu aceasta ocazie va spun politicos ca raspunsul dvs ma nemultumeste, complet.

In primul rand, ati gresit teribil in toate supozitiile dvs. Nu cunoasteti decat datele problemei precizate de mine in aceasta postare, atat, iar eu consider ca am fost destul de coerent in exprimarea situatiei "reale" (poate totusi nu uitati acest aspect important data viitoare cand raspundeti). De fiecare data cand citesc raspunsul dvs ma amuz din ce in ce mai tare dar incerc sa raman civilizat pe acest forum.

Inainte de afacere, am avut job stabil 6 ani de zile, timp in care am fost un familist inrait, am oferit si consultanta in diverse proiecte, am pornit 2 si afaceri pe cont propriu, afaceri pe care le-am vandut. Mna, nu ma cunoasteti, poate cu asta ma ocup: deschid afaceri noi, le fac profitabile si le vand?! In aceste 18 luni am cheltuit peste 20mii euro, banii mei, munciti, asa ca nu ma luati cu "Mergi la munca lenesule, nu mai sta pe banii sotiei". Asta, strict referitor la partea financiara, ca na, DOAR pe asta ati pus accent.

La job am renuntat la 2-3 luni dupa ce s-a nascut cel mic, pentru a sta cu ea acasa s-o AJUT! Stimata mama-soacra e in alt oras si prea ocupata ca sa vina la Bucuresti s-o ajute, iar prezenta mamei mele dupa cum ati ghicit deja, nu este tocmai "bine-venita". Asa ca, repet, mare greseala cu toate supozitiile dvs de vreme ce nu cunoasteti toate datele problemei. Daca vreti mai multe detalii, intrebati!

Daca am venit pe acest forum, inseamna ca sunt total disperat, ca traiesc drama vietii mele si ca nu stiu incotro s-o iau iar daca erati atent/a ati fi observat ca eu cred in continuare intr-un echilibru si vreau ca ambii parinti sa fie in viata copiilor, pentru ca cei mici au nevoie de asa ceva. Nu am dat nicio clipa de inteles ca vreau "s-o fac".

...Si ca sa va raspund la singurele nelamuriri pe care le aveti:
1) Nu era asa acum 2 ani, punct. Nu mai intru in detalii pentru ca ar trebui sa scriu o carte si sigur nu va intereseaza drama mea, insa, va dau doar un exemplu jenant de simplu, penibil, anormal, ciudat si cu siguranta nu e cel mai grav dar e primul care mi-a venit in minte: Acum 2 ani puteam sa ies afara cu baiatul meu, singur, la plimbare si la joaca. Acum v-as trimite doar 20secunde de inregistrare sa vedeti ce se intampla daca ii spun ca vreau sa ies afara cu el / sau cu ei (pe scurt: urlete salbatice si frigiderul mi s-a umplut cu morti).
2) Am mai spus ce-mi doresc in postarile precedente: sa divortez, sa ne separam civilizat, sa stea copiii la mine 1-2-3 luni (max, zic eu) pana merge cateva sesiuni la un psiholog sa...isi mai revina... (app, de 2 ani ii zic sa mearga la psiholog, s-o ajute). Apoi, copiii pot sa stea la ea, nu am nicio problema atata timp cat 2-3 zile vor putea sa stea si la mine.

Cer civilizatie in fata copiiilor ceea ce pana acum nu mi s-a oferit. Apropo, cum opinati faptul ca o mama isi face copilul cretin, handicapat si tampit, copil de 3 ani? Faptul ca recurge zilnic la forme de violenta verbala, mai nou si fizica, fata de mine si copii? Am citit de vreo 10 ori raspunsul dvs dar n-am regasit decat supozitiile comuniste de "munca e bratara de aur". Imi permiteti sa fac si eu o supozitie? Cred ca aveti peste 53 ani.

Ma rog, probabil ca in societatea de azi e mai important sa castigi 2-3000 lei pe luna decat sanatatea mentala a unor copilasi.

Va multumesc pentru timpul acordat acestui subiect.

Martonze a scris:

Stimate tătic, în urmă cu 2 ani mămica nu era "dusă cu capul"?Şi dacă era, cum de aţi conceput al doilea copil cu această mămică? Din ce relataţi, dvs. trăiţi din indemnizaţia de creştere a copilului şi din alocaţiile copiilor şi nu aduceţi venituri în casă.Lipsa banilor poate produce nemulţumiri oricui şi să se ajungă la ceartă.Dvs. ce doriţi? Să luaţi 2 copii mici ca să-i crească părinţii dvs., că dvs. nu aveţi venituri. De unde aveţi certitudinea că noua afacere va fi mai bună ca prima, fiindcă pe aceea nu aţi lichidat-o de bine ce funcţiona, greşesc oare? dacă soţia pleacă la părinţii ei, ea va merge la serviciu, cum a mers şi înainte de a naşte copiii, fiindcă dacă nu ar fi lucrat, nu ar fi în concediul de creştere pentru copilul până la 2 ani.
Divorţaţi, veţi obţine program de relaţii cu copiii şi veţi fi obligat la plata pensiei alimentare.Aşa, poate veţi avea timp să vă ocupaţi şi de afacere, ca să se repete prima experienţă.Copiii nu sunt în pericol cu mama lor şi cu bunicii materni, dimpotrivă, mama va aduce bani în casă, nu vor ma fi lipsuri, va fi o persoană mai puţin de intreţinut (dvs.) şi mama va putea fi liniştită la serviciu, fiindcă copiii vor fi în siguranţă.

Nu lucrez de 1 an jumate pentru ca am mai avut un business pe care l-am lichidat dar principalul motiv sunt tot copii. Ea pe langa ca nu se descurca singura, mi-a fost "frica" sa o las singura cu ei.

Nu-mi doresc exclusivitate la copii, stiu ca e imposibil sa despart copiii de mama, chiar daca ar fi o "criminala". Eu vreau doar sa isi revina mamica la cap.... macar un pic.

Daca ea pleaca din oras, autoritatea parinteasca cum o sa se exercite in mod egal?

gi-jane2 a scris:

Ovi91 a scris:

Atat de mult conteaza in instanta "locul de munca"? Preconizez ca in 2-3 luni o sa incep sa incasez printr-un SRL... Nu pot invoca acest lucru, cumva?





nu conteaza locul de munca, conteaza sa dovediti ca va puteti intretine pe dvs si pe copii, nu cum preconizati.
este destul timp pana la ancheta sociala, adica vor trece alea doua luni.
de cat timp nu aduceti bani din munca dvs?

copiii sunt f mici pt a locui cu dvs, deci plecati cu un handicap, apoi, nu aveti venitrui, al doilea handicap.. asa ca va trebui sa aduceti dovezi temeinice ca le-ar fi mai bine cu dvs decat cu mama. Dovezile astea nu trebuie sa fie doar despre comportamentul mamei, ci si despre ce faceti dvs pt copii.