avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 851 soluții astăzi
Forum Activitate Ani.77

Activitate Ani.77

Situația stă în felul următor, acum un an am cunoscut un timp de 26 de ani (eu am 16 ani, ca sa se faca înțeleasă situatia) și el a început sa vina la noi acasa totul bine și frumos ba chiar mama si tata au început să-i zică "ginere", să-i cheme familia lui la noi, asta in timp ce tatăl meu îi lucra ceva la casa lui, acum cand au încheiat socotelile lor(adică că ia construit ceva la casa) imi spune că sa încetez să vorbesc cu el, ca mi-am stricat viata, imi spune că el pe capul meu decide, ca sunt un nimic si ca nu am dreptul la vreo opinie, că dacă din greseala am ajuns in pat lui mă dezmembrează, mă amenința cu bătaia, că mă bate si pe mine si pe el. El a fost bun doar cand ia aduș țigări, cand la plimbat cu masina, iar acum ca nu-i mai convine lui practic mă obligă să închei orice legătură cu el ceea ce imi este imposibil, pentru că ne iubim mult. Iar tatal mei psihic m-a terminat, zi de zi cearta, scandal, amenințări.
Întrebarea mea, legea într-un fel sau altul ar putea fi de partea mea ? Sau mai bine spus ce as putea face ?
Discuție Lege la 16 ani
Lege la 16 ani
Dacă mi-aș incepe viața sexuală cu un major, el ar putea pății ceva ? Ținând cont că ar fi de bunăvoie și am 16 ani