Buna seara, revin ,nu sant pensionara am 56 de ani si 35 de ani vechime sant angajata vreau sa intreb daca beneficiez de pensie anticipata partial de la ce data ? eu sant nascuta in 25;12;1964si am locuit 30 de ani in zona poluata cum pot sa stiu cand am dreptu la pensie anticipata partial multumesc
Buna seara, Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare beneficiază de reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare, fără penalizare.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astfel, joi, actul normativ pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Actul normativ prevede că “persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/ sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor” în mai multe localităţi şi pe o rază de 8 km în jurul acestora beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.