avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 710 soluții astăzi
Forum Activitate AleksIst

Activitate AleksIst

Bună ziua!

Mă aflu în fața unei succesiuni mai complicate generată de neefectuarea la timp a unor succesiuni precedente. Situația se prezintă astfel:
1. Bunicii din partea tatălui au avut 6 copii(5 fete și un băiat adică tatăl meu, toți decedați). Despre moștenitorii a două dintre fetele bunicilor nu se cunoaște nimic(una din fete s-a mutat la Lupeni în anii ’60, iar nepotul celei de a doua este de negăsit...).
2. Masa succesorală constă într-un teren de 301 mp pe care se află trei case: casa veche a bunicilor, care nu este menționată în actul de vânzare-cumpărare din anii ’30 când bunicii au cumpărat terenul, și alte două case construite până în 2003(fără autorizație) pe locul unor case mai vechi construite tot de bunici.
3. Simplificând, la moștenire vor veni practic 3 părți pe care le denumesc simbolic A, B, C. Pe de o parte, moștenitorul A deține o situație materială bună și este neinteresat de moștenirea aceasta, dar, pe de altă parte, nici nu participă la succesiunea inițiată la notariat blocându-mă astfel pe mine(eu fiind moștenitorul C). În această situație, mă văd nevoit să apelez la soluția judecătorească. Tatăl meu a îngrijit singur întreaga proprietate din 1984 până în 2005 plătind și impozitul. Eu locuiesc în casa veche din 2003, iar după decesul tatălui(2011), îngrijesc o parte din proprietate și plătesc impozitul pe casă și 1/3 din teren.
În acest punct, mă aflu în fața unei dileme: să-mi iau partea cuvenită declanșând în instanță o acțiune de succesiune sau de uzucapiune?
Prin urmare, rog să primesc un răspuns de la persoane specializate privind soluția optimă de rezolvare a acestei situații.