Am un vecin cu care m-am avut foarte bine timp de 26 de ani, chiar am fost într-o relație de prietenie. El locuiește pe aceeași coloană sub mine, dar el la parter, iar eu la etajul 3.
De curând și-a adus niște chiriași care fumează niște țigări foarte puturoase și îmi intră fumul în casă pe fereastră și îmi miroase în tot apartamentul.
Acum, teoretic chiriașul respectiv fumează la el în casă, practic fumează lângă geam, lucru pe care nu-l pot dovedi.
Geamul respectiv nu este la stradă, ci într-o nișă care are 3 pereți și un paravan de sticlă la etajul 4, deci s-ar încadra la ”2 pereți și un acoperiș, indiferent de natura lor”
Eu m-am deconectat de la hornul comun și am astupat gaura și i-am propus proprietarului să vorbească amiabil cu chiriașul să îl roage să fumeze lângă hotă.
E clar că e dreptul omului să fumeze câte sute de pachete de țigări dorește la el în casă.
Proprietarul îmi reproșează că mă plictisesc, că exagerez, că îmi caut motiv de ceartă din nimic și că nu-i poate spune nimic chiriașului.
Acum proprietarul poate fi subiectiv pentru că el are interes financiar și soția lui este și ea fumătoare.
Eu voi încerca să rezolv inconvenientul pe cale amiabilă cu chiriașul dar iau în calcul să vin și cu argumente legale.
Am atașat un link cu poză cu nișa respectivă care poate fi considerată spațiu comun sper să poată fi accesat.
Pe mine mă interesează ce prevede legea, nu ce crede vecinul sau o terță parte care e fumătoare și dorește toleranță și nici recomandări să mă tratez de cap cum mi s-au făcut pe așa-zisele grupuri de legislație de pe facebook.
Mulțumesc!
[ link extern ]