avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 547 soluții astăzi
Forum Activitate MakarCiudra

Activitate MakarCiudra

Vă mulţumesc, de aceea am continuat discuţia, să văd şi o altă opinie.
Toate cele bune!
Bună ziua! Mulţumesc pentru timpul dumneavoastră.
Situaţia este următoarea:
1. nu există asociaţie;
2. se doreşte înfiinţarea unei asociaţii de către un grup limitat de proprietari;
3. acest grup limitat intenţionează să monteze poartă, fără acceptul tuturor proprietarilor din complex;
4. cei care nu doresc poarta nu sunt obligaţi, zic eu, să accepte mijloacele de acces, care, oricum, nu cred că vor fi suportate de iniţiatori;
5. chiar dacă îşi constituie o asociaţie, ei nu vor putea să impună reguli decât pentru ei înşişi, întrucât ceilalţi nu au aderat la asociaţie, orice decizie adoptată în cadrul asociaţiei neavând efect decât asupra membrilor ei;
6. poarta dă direct într-o stradă intens circulată, însă, până la poartă, drumul de acces este foarte mare, larg, pe rotund, neexistând justificare pentru poartă, întrucât casele au poartă proprie. Există, astfel, posibilitatea îngreunării traficului rutier până la deschiderea porţii;
7. eu consider că montarea acestei porţi de către un grup limitat de proprietari limitează/blochează/condiţionează accesul la proprietate al celor care nu doresc poarta şi care nu sunt obligaţi să accepte mijloacele de acces pe care, să zicem, că iniţiatorii le-ar putea pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, deşi am dubii în acest sens.
Am scris aceste detalii pentru a vă reda dimensiunea corectă a speţei, dar şi pentru a-mi verifica cu dumneavoastră raţionamentele exprimate, în eventualitatea în care va fi contestată montarea porţii.
Vă mulţumesc!
Bună ziua! Locuiesc într-un complex de vile, fiecare dintre proprietari având cotă parte din drumul privat. Câțiva vecini intenționează să închidă drumul de acces cu o poartă culisantă, iar alți câțiva nu sunt de acord. În cazul în care se montează, totuși, poarta, ce pot face vecinii care nu doresc să existe acea poartă? Vă mulțumesc!