avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 973 soluții astăzi
Forum Activitate roger_j

Activitate roger_j

Să înțeleg că art. 6 (2) f), modificat prin L46/2016, care prevedea „patrimoniul iniţial al asociaţiei; activul patrimonial, în valoare de cel puţin dublul salariului minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei, este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor” a fost modificat cu L276/2020? Pe site-ul lege5.ro, OG26/2000 încă prevede formularea redată mai sus.
ACȚIUNE ÎN RĂSPUNDERE CONTRACTUALĂ ÎMPOTRIVA UNEI PĂRȚI CONTRACTUALE?

1. La 25 mai 2021 – Am încheiat un contract de închiriere pentru un aparat medical (pentru apnee în somn) cu o firmă Operatoare în domeniu (Proprietar al aparatului), în baza recomandării medicului specialist.
Prin contract Proprietarul/Operatorul era răspunzător față de Pacientul utilizator/Chiriaș, pentru orice lipsă a conformității existentă la momentul livrării aparatului, și era obligat să remedieze deficiențele și să înlocuiască produsele care se defectează din motive neimputabile Consumatorului în termen de 48 de ore din momentul în care deficiențele au fost aduse la cunoștința Producătorului
2. La 14 iunie 2021 – Producătorul aparatului a anunțat Proprietarul, printr-o „Notă URGENTĂ de atenționare” că unele tipuri și serii de aparate (printre care și cel închiriat mie) sunt nocive și „pot pune în pericol viața” (iritarea tractului respirator, astm, afecțiuni permanente asupra unor organe – rinichi și ficat, „efecte toxice și carcigene”), cu recomandarea „de a întrerupe utilizarea” acestora.
Proprietarul a trecut sub tăcere această informație, până după data rezilierii contractului (îmi cumpărasem propriul aparat) – 31 august 2021 (la 79 de zile de la „Nota URGENTĂ de atenționare”)
3. După 31 august 2021 – data la care am reziliat contractul de închiriere, Proprietarul mi-a trimis facturile pentru ultima lună de închiriere a aparatului, factura pentru masca pe care am utilizat-o în acea perioadă.
Împreună cu facturile, mi-a fost remisă și „Notă URGENTĂ de atenționare” emisă de Producătorul aparatului la 14.06.2021.
Întrucât Producătorul nu și-a respectat obligațiile contractuale, deși eram la zi cu plățile aferente, am hotărât să nu recunosc facturile emise în baza lui.
4. Proprietarul, fără să încerce soluționarea litigiilor, pe cale amiabilă (cf. contract) a transmis, fără temei legal, datele mele cu caracter personal unei firme de recuperare creanțe, care mi-a întocmit un dosar și mă hăituiește cu mesaje text, înscrisuri și apeluri voce și mă amenință cu executare silită, printr-un Cabinet de Avocatură.

În consecință, doresc să acționez în justiție Proprietarul aparatului, pentru:
- a recupera sumele plătite pentru facturile de chirie pe primele 2,5 luni;
- transmiterea ilegală a datelor cu caracter personal, unele cu caracter special (referitoare la starea mea de sănătate) către persoane juridice, operatori;
- daune interese pentru hărțuire și nerespectarea dreptului la intimitate.

ÎNTREB, dacă mă poate ajuta cineva:
a. Dacă acționez în instanță Proprietarul (cu sediul social în altă localitate), trebuie s-o fac în localitatea unde are sediul?
b. Acțiunea să cuprindă toate spețele sau să le abordez succesiv?
c. E de preferat să aștept să mă dea în judecată Proprietarul pentru recuperarea așa ziselor creanțe, ca să se deruleze procesul în localitatea mea? Dacă da, în calitate de pârât voi pot aduce în invoca în instanță spețele mele, pe parcursul aceluiași proces?