Doresc să achiziționez un imobil(case înșiruite), imobilul este deja finalizat există PV de recepție și intabularea este finalizată însă în certificatul de atestare a edificarii construcției la observațiile comisiei există următoarea "Prin decizia nr 13/2021 a camerei de conturi s-au dispus cu referire la situația de față următoarele :
- Îndreptarea erorii materiale privind schimbarea categoriei de folosință din teren extravilan în teren intravilan, precum și de la momentul conversiei în format electronic electronic a CF nr. a parcelei cu nr cadastral.
- Anularea certificatului de urbanism, a autorizației de construire și a tuturor actelor administrative emise pentru imobilul situat în extravilanul comunei, conform art. 64 din legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
La data emiterii prezentului certificat de atestare a edificarii construcției, primăria comunei a formulat contestație pentru anularea măsurilor dispuse prin decizia nr 13/2021 a camerei de conturi, contestație care a fost respinsă și la care se va exercita calea de atac, în fața instanțelor de judecată, respectiv tribunalul T."
Cu toate aceste mențiuni s-a acceptat recepția la terminarea lucrărilor pt imobil.
Este legal să cumpăr un imobil în această situație?( întreb deoarece au fost deja vândute peste 20 de case din proiectul respectiv)
Ce riscuri îmi asum?
Există șansa ca imobilul să fie demolat dacă se anulează autorizația de construire?
Menționez că în extrasul de CF nu există nicio interdicție de înstrăinare și imobilul este liber de sarcini.