Bună ziua,
În speță dumneavoastră trebuiesc facute anumite distincții, obiective și subiective.
În privinta distinctiilor obiective:
Legiuitorul român a consacrat o soluție mixtă privind sistemul de clasificare a faptelor de comerț (art.3 C. Com), adaugând la criteriul obiectiv și prezumpția de comercialitate cu privire la toate contractele și obligațiunile unui comerciant (art.4).
Dispozițiile art.6 din C. Com stabilește faptul că există diferențe între regimul juridic aplicabil actelor mixte (caracter comercial pentru una din părți și caracter civil pentru cealaltă parte),
Având în vedere faptul că art.5 din legea 36/1991 mentionează în mod expres că societatea agricolă nu are caracter comercial,
Având în vedere că dispozițiile OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, definește la art.1 noțiunea de "contract comercial", respectiv contractul încheiat între comercianți ori între aceștia și o autoritate contractantă.
Cred că este posibil ca instanța să fi apreciat că raportul juridic încheiat între societatea dumneavoastră și debitorul dumneavoastră (societate agricolă) nu este un raport comercial ci unul civil, si pe cale de consecinta sa va fi respins actiunea.
Personal cred că cele două proceduri vizează situații diferite iar dumneavoastră trebuia să optați pentru varianta OG 5/2001 sau cea a dreptului comun.
Un studiu comparativ între procedurile reglementate de dispozițiile OUG 119/2007 și OG 5/2001 este oportun intrucat doar analizand in detaliu diferentele putem stabili cu exactitate care este abordarea corectă.
Deosebiri:
- OUG 119/2007 vizeaza unele măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată, spre deosebire de OG 5/2001 care vizează o procedură de realizare de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile;
- Ordonanța de admitere a cererii creditorului va fi investită cu formulă executorie , potrivit C. pr.civ, în cazul OG 5/2001, spre deosebire de ordonanța de plată care constituie titlu executoriu, în cazul OUG 119/2007.
- Împotriva executării silite a ordonanței de plată, debitorul poate face contestație la executare, potrivit dreptului comun, DOAR pentru aspectele legate de procedura de executare, în cazul OUG 119/2007, spre deosebire de situația reglementată de OG 5/2001, acolo unde contestația la executare poate viza apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a fost formulată, potrivit art.8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
Asemănări:
- ambele cereri se depun la instanțele competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță;
- cuprinsul cereri este asemănător (dacă nu identic) pentru ambele cereri;
- în ambele situații instanța va pronunța o ordonanță de plată/ordonanță care va conține somația de plată către debitor, împotriva căreia poate fi formulată o cerere în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.
- admiterea cererii de anulare atrage anularea ordonanței de plată, respectiv a ordonanței, hotărârea fiind irevocabilă.
- hotărârea prin care este respinsă cererea de anulare este irevocabilă în ambele cazuri
În privința distincțiilor subiective:
Am întâlnit în practică următoarea situație, am depus două acțiuni pe OUG 119/2007, repartizate la două complete diferite. Una a admis cererea iar alta a respins-o. Concluziile le trage fiecare....
Așa cum preciza și domnul avocat Petre, faptul că ați optat pentru această alternativă nu vă împiedică să utilizați celelalte mijloace legale.
Vă doresc succes.
Buna ziua,
Am senzatia ca intrebarea este nu este corect formulata.
Trebuie facuta o distinctie intre dobanda la dobanda in contractele comerciale, intrebare la care a fost formulat un raspuns si perceperea dobanzii legale in cazul unei executarii silite. Avand in vedere ca in speta, se mentioneaza existenta unei decizii definitive si irevocabile (banuiesc ca este vorba despre o sentinta judecatoreasca), inteleg ca instanta s-a pronuntat cu privire la cuantumul daunelor-interese pentru neexecutarea contractului comercial, sentinta ce nu a fost pusa in executare.
Dupa obtinerea titlului executoriu prin investirea cu formula executorie a sentintei judecatoresti, executorul judecatoresc va adauga la valoarea stabilita de instanta, contravaloarea cheltuielilor de executare si dobanda legala (cred eu)pentru suma datorata, eventual va reactualiza suma datorata.
Buna ziua,
Am citit cu interes speta analizata mai sus, mai ales pentru a incerca sa aflu pana unde poate merge "indolenta unor magistrati". Orice hotarare poate fi atacata, pentru motive mai mult sau mai putin intemeiate, insa redactarea unei hotarari fara a avea in vedere imaginea de ansamblu a spetei si fara a analiza atent toate piesele dosarului, imi este greu de inchipuit.
Fara sa fiu malitios, constat o "adevarata incrancenare" a colegilor care au postat mai sus, de a-l convinge pe autorul acestui post, "sa ia lucrurile asa cum sunt". Fiecare are dreptul la opinie personala insa din partea "specialistilor", asteptarile trebuie sa fie mult mai mari. Pentru mine, sfatul de a accepta decizia instantei reprezinta o atitudine de resemnare :(( in fata unui sistem judiciar "precar", care nu va putea produce un impact ulterior pozitiv.
As vrea sa apreciez pozitiv pozitia domnului Spirios, care ne-a/mi-a dovedit ca atunci cand sustii o cauza dreapta poti merge pana in "panzele albe"; cu siguranta ca vei reusi, mai devreme sau mai tarziu.=D>
Desi imaginatia mi-a fost pusa la incercare de multe ori de astfel de hotarari, nu mare mi-ar fi mirarea daca as citi continuarea acestui subiect, postat de martora din proces, intrucat autorul topicului s-ar afla intre timp in executarea pedepsei, ca urmare a casatoriei legale cu martora din aceasta speta.
Totusi, incerc sa cred ca macar practica de casare mai exista (au trecut ani buni de cand lucram in domeniu) si ca nimeni nu se va "risca" sa ajunga intr-o pozitie stanjenitoare.
Daca as fi pus in situatia de mai sus, as incerca toate caile legale pentru a modifica aceasta hotarare si intre timp as continua relatia ( m-as casatori, daca chiar mi s-ar aprinde calcaiele), dar asta este doar o parere personala.
O zi buna.