Deci, demersurile pentru reconvocare cand se fac? In acelasi timp cu anuntul pentru prima adunare sau dupa aceasta daca nu se intruneste 50+1? Demersurile ma refer: convocarea pe baza de tabel, etc.
Interpretarea de 3 zile vine din:
"(4) Proprietarii sunt anunțați, prin afișare la avizier și pe bază de tabel nominal convocator sau, în
cazul proprietarilor care nu au fost anunțați, pe baza tabelului nominal convocator, prin poștă cu
scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, asupra oricărei adunări
generale a asociației de proprietari, cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, inclusiv cu privire
la ordinea de zi a adunării generale, cu excepția adunărilor generale extraordinare sau a adunărilor
generale reconvocate care se pot convoca, în condițiile prevăzute la alin. (3), cu cel puțin 3 zile
înainte de data stabilită"
Buna ziua,
La Asociatia de Proprietari din care fac parte s-a convocat Adunarea Generala a Proprietarilor in acelasi timp cu recovocarea la 30 de minute distanta de prima. Am atras atentia ca nu este corect deoarece:
-nu se poate anticipa cati proprietari vor fi prezenti chiar daca au confirmat,
-data reconvocarii se stabileste-daca se impune- la prima intalnire respectand termenele din articolele din lege(min. 3 zile pentru ca cei absenti sa incerce sa participe; max. 15 zile pentru ca procesul sa nu se reia de la capat.).
Raspunsul a fost ca nu conteaza la ce termen se face reconvocarea.
Va rog sa dati un raspuns la aceasta discutie in contradictoriu.
Multumesc anticipat!