Da a mers tatăl meu a doua zi.
La telefon cei de la Politie m-au întrebat niște lucruri despre perioada în care am lucrat dar bănuiesc ca nu se poate numii declarație acea convorbire telefonica.
Da am fost chemata pentru declarație dar eu nu sunt în țară. Doamna respectiva de la Politie a zis sa meargă cineva din familie la biroul dânsei sa dea o declarație despre faptul ca nu sunt în țară.
Bună ziua. Am și eu o problema. Acum 10 luni de zile am lucrat la un magazin de țigări. Când m-am angajat nu mi s-a făcut nici un proces verbal de predare primiri a mărfii și nici un inventar la angajare. În timpul cât am lucrat acola s-a făcut un inventar anual în care a ieșit o lipsa de 2000 și ceva de lei. Apoi șeful nostru ne oprea din salariu câte 200 de lei fără ca noi sa semnam vreun act. La 2 luni colega mea a plecat și iar nu s-a făcut inventar. Apoi la ceva timp mi-am dat demisia și eu iar la o zi distanta îmi trimite mesaj ca a găsit lipsuri de 4000 de lei în stoc. Acum la 10 luni distanta aflu de la politia economica ca a făcut plângere împotriva noastră. Ce as putea sa fac?El vrea sa ii plătim suma respectiva astfel dosarul se duce în instanta. Ce credeți ca s-ar putea întâmpla?