Bună ziua! Am avut un accident rutier din care a rezultat decesul pasagerului, nu consumasem alcool, pedeapsa principală fiind 1 an și 10 luni cu suspendare, iar cea complementara și accesorie sunt următoarele:
Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i C.pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195 /2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o perioadă de 5 ani, ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe .
Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C.pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pedeapsă ce urmează să se execute numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 91 și următoarele C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale de 1 an și 10 luni de închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.