avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 513 soluții astăzi
Forum Activitate Bga2305

Activitate Bga2305

Copii nu au mai fost aduși inapoi
Buna seara as dorii daca se poate sa ma ajute cineva cu niște informații în ceea ce privește povestea mea!Am trăit în concubinaj cu o persoană de naționalitate bulgară timp de 6 ani pe teritoriul Germaniei,avem două fetițe impreuna,una în vârstă de 5 ani si celălalt a de 8 luni,la sugestia lui în urmă cu un an m-am mutat împreună cu fetița cea mare în bulgaria urmând ca el să vină în termen de două luni ,între timp am aflat ca sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil ,în ciuda faptului ca relația nu mai mergea foarte bine am decis să păstrez copilul,am plecat pentru 3 săptămâni înapoi în Germania ca să nasc acolo apoi m-am întors în România acasă la părinții mei tot singură cu copii ,fetița cea mare era la grădiniță ,nu am vrut să mai locuiesc cu părinții din motive personale și m-am mutat singură cu fetele în chirie ,noi între timp ne-am despărțit dar am păstrat o legătură bună pentru copii,eu pentru ca la un moment dat îmi era destul de greu am decis ca ar fii mai bine să mă întorc în Germania moment în care el mi-a spus ca se va reantoarce în țara lui natală și ca ar vrea să petreacă ceva timp cu fetițele ,pentru mine a fost momentul perfect pentru ca dura în jur de 3 săptămâni până aplicam toate actele în Germania pentru o casă ,i-am făcut procura pentru 2 luni în aprilie le-a luat și nu mi le-a mai adus înapoi,nu mă lasă să le văd,mă blocat peste tot nu stiu nimic de ele ,ultima dată când am văzut fetele pe video a fost de ziua celei mari când plângea și își implora tatăl să o aducă la mine iar el i-a spus ca nici măcar nu o să mai vorbească cu minte pentru ca plânge ,menționez ca fata cea mare are cetățenie germană română și bulgară iar ce a mică doar germană,din ce am înțeles i-ar fi făcut și bulgară dar asta ar însemna o ilegalitate pentru ca eu nu mi-am dat acordul cum aș putea să îmi aduc fetițele înapoi?

Manuela Rășină a scris:

Nu există niciun act normativ care să prevadă grațiere colectivă.

În legătură cu schimbarea codului penal îmi puteți spune ceva?în legătură cu cu legea 286/2009 s-au adus modificări?art 160 ?duce cumva modificarea acestei legi la grațiere?a intrat în vigoare ieri 1 iulie


POPA GHEORGHE a scris:

Presedintele actual al tarii a afirmat ca in mandatele sale nu va semna nicio gratiere.
informatii despre gratiere gasiti aici: [ link extern ]


Buna ziua!Nu vorbim despre o grațiere individuala!
Din ce am înțeles s-a dat un decret pe data de 27 iunie în ceea ce privește schimbarea codului penal cu efect asupra gratierii colective de către parlament!acum eu nu știu cat de bine sunt informată….dar vor să reducă din supraaglomerarea din penitenciare ca urmare a sesizării Uniunii Europene în ceea ce privește condițiile din penitenciarele românești,în acest sens a fost o ordonanță de urgență prin care s-a promulgat această lege a grațierii!dar ma repet nu știu cat de informată sunt de aceea întreb și eu la rândul meu dacă are cineva idee despre această grațiere colectiva
Bună ziua !Despre legea grațierii mă puteți ajuta cu informații!?concubinul meu este condamnat la 1 an și o lună cu executare și din ce am citit eu până acum se încadrează perfect pentru grațiere totală !dar când se vor face aceste grațieri colective!?și cum trebuie procedat?multumesc anticipat