avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 801 soluții astăzi
Forum Activitate AndreiRad

Activitate AndreiRad

Bună ziua,

Locuiesc în București de mulți ani, dar în ultima vreme am observat că am ajuns să stau fără apă caldă aproximativ 40% din an. De exemplu, în luna august am avut două săptămâni în care apa caldă a fost oprită și o săptămână în care apa caldă nu funcționa în parametrii normali. Cam așa a fost situația în toate lunile de când locuiesc la adresa curentă.

Întrebarea mea este: chiar nu există nimic legal care să îmi permită să fac ceva în privința aceasta?

Adică, cât timp pot cei de la RADET să mă lase fără apă caldă pe an? Când se consideră că nu își îndeplinesc condițiile contractuale?

Beneficiez de apă caldă, sau nu, de la punctul RADET PT: V.S. Sud, care, sincer, de ceva timp este mai mult oprit decât funcțional. Pot să furnizez date specifice dacă mă apuc să cercetez.

Vă mulțumesc pentru atenție!