Buna seara! Scriu scriu din postura de persoană fizică și am nevoie de un avocat să mă îndrume. Pe scurt, cred că am fost victima unei înșelăciuni de zile mari. Cu ceva timp în urmă m-a contactat o persoană de sex feminin, stabilită în Franța în vederea stabilirii unui contract de prestări servicii, doamna avea numărul meu prin recomandare și își dorea să mă închirieze că șofer personal într-un tur al României, toate bune, i-am trimis oferta, a fost de acord cu ea doar ca mi-a zis că nu crede că mai poate anul acesta și să o lăsăm pentru anul viitor. Ușor, ușor s-a împrietenit cu mine și m-a introdus pe o platformă cu circuit închis, unde în schimbul unor taskuri îndeplinite (intri în task cu o sumă de USDT și trebuie să plasezi 25 de comenzi, între aceste 25 de comenzi mai pot intra și comenzi combinate care îți cer sa reîncarci contul cu USDT în schimbul unor comisioane mai mari), poți obține comisioane frumoase în cryptomonede. Platforma se numește mmwmall.com. Ei bine, am intrat pe platformă, am reușit în scurt timp să fac bani foarte ușor, până când am fost nevoit să reîncarc contul de pe platformă cu suma de 15000 USDT ca să inchei taskul cu suma de 58200 USDT, iar când să fac retragerea mi s-a spus că trebuie să plătesc un impozit de 20% către fiscul din UK în 15 zile, am făcut pe naiba în 4 și am mai introdus încă 14578 USDT, valoarea aferentă impozitului, iar acum îmi spun că nu am introdus suma exactă cerută de ei pentru impozit și nu se poate plăti cu ce am reincărcat eu, îmi cer să reîncarc contul din nou cu suma exactă ca să pot retrage toți banii investiți. Ei acum mă tem că oricât voi reîncarca, vor găsi tot felul de chichițe și noi reguli ca să nu mă lase să retrag. Este aici în grup un avocat specializat pe așa ceva să îmi ofere câteva sfaturi?
Vă mulțumesc!