:( foarte adevărat, chiar dacă tatăl e ok si mama nu, tot mamei i se va da chiar dacă "a greşit", la ea se mai repară sau e scuzabil, la taţi însă niciodată nu e scuzabil nimic.
Trebuie să fie impecabili şi chiar şi aşa tot n-au şanse.
ªi nu e in interesul copilului, e orgoliul de femeie.
Mulţumesc pentru suport.
E incîlcită rău treaba doamnă.
Am fost asăzi si am cerut dosarul (să fac şi copii).
Răsfoind am dat de decizia aia "din oficiu"
Citind decizia, am rămas iar blocat de unele neadevăruri.
Am fost de faţă şi eu şi avocatul meu cind s-a incheiat ultima şedinţă la unul din procese.
N-a fost vorba nici o clipă ca avocatul meu să fie de acord cu cele prezentate in instanţă, n-a spus ce mă durea pe mine, că vreau să plătesc copilului din cauză ca nu mai e la rudă, sau cel puţin să ştiu dacă ajunge pensia la el, să-mi dovedească cu ceva, dar nici o dată n-a fost vorba că avocatul meu ar fi fost de acord să rămâna tot aşa şi să-i plătesc ăluia de aiurea cănd copilul e cu totul in altă parte, doar am fost de faţă şi eu atunci impreună cu avocatul.
Iar in rezoluţie spune exact aşa: avocatul x e de acord şi susţine probele şi hotărârea.
??? ce să mai spun ?
Cine minte ? e clar că se minte, dar cine o face ?
Am făcut recurs, eu, personal, nu mai am incredere in nimeni.
ªi cu cererea de anchetă socială pentru reincredinţare se petrece ceva foarte ciudat.
Am de la poliţie că minorul e in italia şi invaţă acolo
Am chiar şi din cererea de reincredinţare acte doveditoare unde se arată la fel de clar că minorul si mama domiciliază acolo cu destule detalii autentice, scoală loc de munca domiciliu etc..
Am ca probă dovada că, copilul a fost incredinţat mamei acolo, nici nu putea să iasă din ţară altfel.
Am de la şcoala de unde a invăţat că a fost transferat in Italia.
ªi cu toate astea cum de se acceptă să se facă aici ancheta socială pentru reincredinţare, tot la domiciliul rudei, unde e domiciliu "ales" al fostei (din câte am inţeles ca se stipulează) deşi e clar ca bună ziua unde e domiciliul.
Ce aş putea să fac ? chiar mă simt neputiincios la toate astea.
ªtiţi cum, una spunem şi alta facem.
Ne-am inţeles din star că nu am probleme cu plata pensiei
Nici nu asta a fost motivul pentru care am ripostat la mărire, motivul a fost că m-a ajuns oful
am fost păcălit de nenumărate ori prima dată când ex a părasit familia, am lăsat de la mine sâ nu-i stric viaţa şi am zis bine de comun acord, "culpă comună" deşi n-a fost culpă comună ci pur şi simplu abandon de familie (ani buni)
Eu am crescut minorul, minorul la divorţ a dorit cu mama şi iar am fost de acord, n-am avut ce face, il cred că îi era foarte dor.
Mama de fapt nu l-a cerut decât ca să nu iasa cu plata pensiei, altceva nu-mi vine in minte pentru că nu l-a luat cu ea
A zis că peste puţină vreme şi iar m-a păcălit să-mi dau acordul pentru a fi incredinţat rudei respective cu promisiuni că o să pot să-l vizitez mai bine etc, prostii de fapt căci imediat actele semnate mi s-au inchis uşile in nas. toate.
mi s-au interzis orice vizită la copil, n-am făcut niciodată scandal la ei că mi-s urâte chestiile astea provin şi eu tot dintr-o situaţie complicată, fără parinţi, nu prea ştiu a mă descurca din câte se vede.
Am incercat dar nu s-a putut nimic, mai reuşeam câte un telefon, vizite insă nu.
Copilul a tot stat vreo câţiva ani la ei fără ca mama să aibă vreun interes de a-l lua,
L-a luat abia când a aflat că i se dă ceva bani in Italia pentru creştere copil
A fost incredinţat mamei de rudă tot fără ştirea mea, cel puţin să-mi spună ceva, nimic, de aia m-am şi dus la poliţie ca habar nu aveam.
Dupa o vreme ex a sunat cu o altă cerinţă, nu să facă reincredinţarea (cum ar fi fost coerct) ci doar ca să-mi dau acordul pe nu ştiu ce hârtie ca să primească banii respectivi.
De acolo mi se trag şi problemele.
M-au ajuns prostiile lor şi n-am mai fost de acord, voiam şi eu ca minorul să fie aici, să termine măcar un liceu şi să mi se dea şi mie dreptul de vizită. eu plăteam ca prostul cuiva care după ce nici măcar nu mai avea copilul in ingrijire, (nu ştiu ce făcea cu pensia) nici nu mi-a dat vreo şansă de a avea vreo legătură cu propriul copil, ba mai face omul şi cerere de mărire pensie, la care nu zic nimic altceva decit că vreau să ajungă doar minorului, curtea ii dă lui dreptate mama face cerere de reincredintare de unde iese că tot eu sunt vinovat, că nu m-am dus la minor (ăsta e motivul din cererea reincredinţări) m-am inegrit de oftică, pe deasupra se fac măgării tolerate de curte (sunt convins), cum adică, mama e in Italia, face cerere unde spune clar ca e dispusă la anchetă socială şi când cer să se facă ancheta socială ea cere să nu se mai facă acolo ci aici, dar aici n-are domiciliu cere ancheta socială la domiciliul rudei desi copilul nu mai e de mult acolo sunt si acte că l-a incredinţat mamei in Italia, e si la scoală acolo nici nu putea să iasă din ţară fără acele acte.
Cum se poate aşa ceva ? si la toate astea eu sunt vinovat deşi plătesc in continuare pensie mărită rudei respective care nu are nici o treabă din moment ce copilul e incredinţat pe baze legale fostei.
vreau puţină dreptate (măcar atât)
Avocatul zise una, că o să ceară ca plata să fie direct copilului si când colo tace, zic d-le intreabă cel puţin ce face cu banii cui ii dă ..că n-am nimic cu el dacă măcar imi prezintă ceva că dă banii copilului, zice lasă ...aşa e procedura
Mai am pe judecată şi dreptul de vizită, (s-a tot amânat şi el la nesfârşit) mă ingrozesc ce se va intâmpla şi acolo şi cum se va decide din moment ce la reincredinţare se acceptă asemnea chestii şi nimeni nu zice nimic.
Probabil se va face ancheta socială aici că asta e sunt obişnuit de acum şi la drept de vizită o să zică nu se poate că e in Italia,, aşa e ?
M-am gândit să fac public tot, să se ştie cel puţin, măcar atât.
Am obosit de atâtea judecăţi.
Numai din toamnă până acum am făcut destule invoiri la servici drept pentru care mie şi cam teamă să o mai fac.
Am şi avocat, nu ştiu de ce tace.
Am chiar şi o dovadă oficiala de la poliţie cum că minorul locuieşte in Italia, s-a nimerit să fie dovadă pentru că intenţia a fost alta cerusem informaţii despre minor şi cum nu aveam acces a trebuit sa merg şi la ei.
interesul e să nu-mi dea nici o şansă la copil, am înţeles asta.
Pot să dau in judecată curtea ? şi care ar fi demersurile ?
pot sa iau dosarul sau să fac copii după el in scop public ?
Divorţat, minor incredinţat unei rude a fostei soţii.
Ambii plătim pensie
Primesc cerere de mărire pensie.
N-am fost impotrivă, doar că n-am fost de acord să-i platesc rudei (din mai multe motive) unul a fost ptr că minorul nu se mai află la el in intreţinere, şi am cerut să plătesc pensia direct minorului.
Cer şi anchetă socială pentru suport, ancheta nu se face.
Mi s-a stabilit plata către minor să spun aşa cel puţin ciudat, “din oficiu” s-a stabilit să plătesc majorarea tot către rudă, deşi am adus dovezi că minorul nu mai e la el in intreţinere şi l-a incredinţat legal mamei aflată in Italia.
De ce ? şi cum fără acceptul meu ?
Am cerut şi drept de vizită ce mi s-a tot refuzat şi unde am avut destule şicane.
Urmează un alt show, fosta (aflată in Italia) cere reincredinţare minor (care de fapt a fost la ea, că doar i-a fost incredinţat ei de către rudă, şi a fost legal, doar pe acte a rămas la rudă, ….cum, iar n-am idée, n-am avut acces la minor niciodată şi nici la ei).
În fine ...urmează demersurile curţii
Cer anchetă socială.
Alt lucru curios se intâmplă, ancheta tinde să nu se facă in Italia pentru că minorul "cică" e domiciliat aici in ţară (deşi nu e).
Fosta a făcut cerere de reincredinţare unde specifică destul de clar că e rezidentă in Italia şi minorul este la ea de câţiva ani buni, specifică cu acte in regulă.
Care e adevărul şi de ce se procedează astfel ?
Luminaţi-mă careva, se fac măgării sau ce se intâmplă ?