Buna ziua!
Voi incerca sa fiu cat mai concisa, povestea este extrem de lunga, de veche si de complicata. Concret, am solicitat in anul 2005 retrocedarea unor terenuri agricole in calitate de mostenitori (suntem 2 persoane). Cererea noastra a fost considerata tardiva, iar speta s-a judecat timp de aproape 5 ani. Am pierdut procesul. Am inaintat recurs, exceptia tardivitatii a fost respinsa, drept pentru care a inceput procesul pe fond in 2010. Judecatoare - aceeasi persoana care admisese exceptia.
In acesti 4 ani si jumatate practic nu s-a intamplat nimic! Intimatele, respectiv comisia judeteana pentru aplicarea fondului funciar si primaria, nu s-au prezentat niciodata la vreun termen. S-a dispus efectuarea unei expertize judiciare (suprafetele sunt mari, au fost deja atribuite altor persoane, au fost dezmembrate si apoi comasate cu altele, etc) care a durat mai bine de un an, si ale carei rezultate sunt total eronate. Unele dintre erori sund admise chiar de el in raspunsul lui la obiectiunile formulate de noi. In tot acest timp expertul n-a aparut in instanta dar n-a fost niciodata amendat sau sanctionat in vreun fel pentru ca a intarziat atat de mult cu rezultatele. Am cerut o noua expertiza, solicitarea ne-a fost respinsa iar procesul a fost brusc suspendat pentru lipsa unor documente la dosar - copii dupa CF care au fost depuse in repetate randuri la dosar.
Am repus procesul pe rol depunand evident toate documentele necesare la dosar, cauza a fost amanata un termen apoi suspendata din nou. Unul dintre motivele invocate pentru aceasta noua suspendare este acela cum ca nu rezulta de nicaieri calitatea mea de mostenitor :O (dupa 9 ani de procese!!!!) - sunt "invitata" s-o probez pe baza documentelor mele de stare civila. M-am hotarat sa intreprind de una singura tot ce se poate, motiv pentru care va cer sfatul. Pot reclama judecatoarea la CSM? Pot formula o plangere impotriva expertului? Sa cer stramutarea procesului? Cum sa procedez in acest caz in care este clar ca interesele sunt uriase si acest proces nu se va sfarsi niciodata?
Ma aflu deja la limita resurselor si rabdarii mele! Am schimbat mai multi avocati, apeland in cele din urma la unul din alta localitate. Tot fara folos. Am cheltuit sume enorme pe aparare, expertiza, pe drumuri, pe extrase CF - la fel fara folos. Practic la fiecare termen se cauta fie motive de amanare, fie, mai nou, motive de suspendare a cauzei. Efectiv realizez acum faptul ca, daca ma las in baza justitiei, nu voi avea niciodata parte de vreo sentinta, fie ea si in defavoarea mea, pentru ca acest lucru mi-ar deschide noi posibilitati de atac. Asa, printre amanari si mai nou suspendari, se asteapta probabil sa ma las pagubasa. Pentru ca sunt sigura ca, odata repus pe rol, procesul va fi din nou suspendat pentru motive la fel de fanteziste ca si de aceasta data.
Va multumesc pentru orice sfat si orice idee.
Buna ziua. In anul 2005 am achizitionat un autoturism prin intermediul unui contract de leasing financiar. Conform contractului, valoarea reziduala a fost inclusa in rate.
Acum, la final de leasing, finantatorul ma obliga sa platesc TVA la valoarea reziduala!!!! Valoarea reziduala fiind insa inclusea in rate, i s-a aplicat deja TVA, TVA care a fost colectata de finantator pe parcursul acestor 5 ani. Mentionez ca respectiva societate de leasing se afla acum in insolventa.
M-am adresat Finantelor in vederea obtinerii unei adrese care sa certifice faptul ca TVA aferenta valorii reziduale a fost deja colectata, ei insa isi declina competenta. X-(
Cui ma pot adresa pentru a rezolva problema asta? Nu e vorba de putini bani si oricum mi se pare un abuz sa platesc de doua ori aceeasi taxa!
Va multumesc anticipat pentru eventuale idei.
Revin pentru a specifica faptul ca am citit tot aici, pe forum, ca mi s-ar putea factura diferenta de TVA (24%-19%). Aici pot intelege logica. Ce nu pricep e cine anume si ce anume imi factureaza, la societatea de leasing lumea da din colt in colt iar mie imi expira numerele si voi fi nevoita sa trag masina pe dreapta pana la rezolvarea acestei probleme. Inteleg din toata povestea asta ca ei fiind in insolventa au parte de niste reglementari mai speciale...
Oameni buni, nebanuite sunt caile si hatisurile Finantelor din Romania! #-o #-o
Am fost la Finante ca sa fac rost de acea Anexa 1 care reglementeaza normele de venit pentru activitati independente pentru anul 2009 (asta pentru ca deja ma visam platind impozit fix...). Traducatorii nu apar in aceasta anexa, astfel ca e clar ca vor fi impozitati in sistem real. Si acum... stupoare (!!!!!!): doamna de la ghiseu ma anunta ca, fiind impozitata (pe viitor, pentru activitatea de traducator) in sistem real, va trebui sa ma inregistrez la ORC!
No comment....
Multumesc pentru lamuriri Andreea si pentru majuscule soniarina. Chiar am priceput acum! :D O sa-mi iau diploma la purtator si o sa ma prezint la Finante cu ea.
Pentru persoanele mai grele de cap (chiar decat mine :D ) - aveti cumva un numar de lege, ordonanta, etc, sau e vorba de cea mentionata de Andreea pe pagina anterioara?
Documentul de autorizare pentru efectuarea de traduceri este cel de la Ministerul Justitiei, nu inregistrarea la ORC. In plus, traducatorii nu sunt comercianti, astfel ca nu sunt supusi obligatiei de inregistrare la ORC.
(pentru avocati e mult mai clar, chiar legea prevede ca presteaza un serviciu civil, nu comercial)
Prin inregistrarea fiscala obtii CIF, iar pe baza aceluia poti factura beneficiarii serviciilor. Ai obligatia sa tii contabilitate in partida simpla si sa platesti impozite.
Multumesc. Ma inregistrez deci doar la Finante, fara sa mai trec pe la ORC?
Stati ca acum m-am buimacit de tot! :O
Sa recapitulam: soniarina, sa inteleg ca te-ai inregistrat doar la Finante, sau cum? Inteleg ca ai facut-o in 2004, s-o mai fi schimbat una-alta prin lege?
Andreea, deci intalnim speta de mai sus si la avocati? Pot in consecinta si traducatorii sa urmeze aceiasi pasi?
A, sa nu va mai spun ca m-am informat si la SRL-ul cu care am colaborat in trecut pe baza de contract si mi-au spus ca ei lucreaza in continuare asa cu colaboratorii lor. Asta ca sa nu mai pomenesc de faptul ca d.p.d.v. contabil procedeaza exact cum procedeaza orice SRL in cazul achizitiilor de la persoane fizice: contract+dispozitiede plata din casierie...
Cine naiba sa mai inteleaga ceva?????
Multumesc frumos pentru raspuns.
Mda... speram sa pot evita toata tevatura si hartogaraia, mai ales ca ar fi o ocupatie hai sa-i spun sporadica, nu principala sursa de venit. Ma intreb totusi cum de SRL-ul pentru care am efectuat activitatile de interpretariat a putut sa imi achite presatiile pe baza de contract... #-o
Buna ziua.
Posed autorizatia de traducator eliberata de Ministerul Justitiei in anul 2000, insa am lucrat in domeniu doar pe baza de contract de munca (adica nu sunt PFA). De asemenea, am prestat servicii de interpretariat pe baza unui contract de prestari servicii.
Intrebarea mea este urmatoarea: daca doresc sa-mi suplimentez veniturile actuale prin realizarea de traduceri este necesar sa ma autorizez ca PFA sau pot face acest lucru pe baza de contract de prestari servicii? Mentionez ca nu intentionez sa colaborez cu vreun notar sau vreo instanta, ci doar cu societati comerciale.
Va multumesc anticipat pentru lamuriri.