avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 264 soluții astăzi
Forum Activitate aritim

Activitate aritim

Buna ziua,

De curand am aflat de la o mamica care s- a intors la lucru dupa ce a stat 1 an acasa cu copilul in concediu de crestere a copilului ca firma( multinationala) la care lucreaza a anuntat o ca are de luat 25 zile de concediu aferent anului in care a stat acasa cu copilul, deoarece se considera ca a lucrat acel an si conform legii ar avea dreptul.
Astfel ca, va rog sa mi spune ti daca si eu care o sa stau 2 ani cu copilul acasa am dreptul dupa intoarcere la serviciu la concediu de odihna aferent celor 2 ani de stat acasa.

Mentionez ca ma cautat si am dat peste urmatoarea lege la care cred ca s au referit cei de la acea multinationala Legea 7/2007 art. 18 alin 7

Potrivit art. 18 alin. (7) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 7/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.

Multumesc anticipat!
Buna ziua,

As dori sa ma ajutati si pe mine in urmatoarea problema legata de Apia.
Tatalui meu in august 2008 i au fost masurate un numar de 5 parcele de catre inginerii de la Apia cu ajutorul GPS ului. Mentionez ca tata a insotit pe teren respectivii ingineri aratandu le hotarele parcelelor. In urma masurarii acestor parcele 2 parcele au fost micsorare la aproximativ la jumatate din suparfata , si o alta a fost putin marita. Toate aceste detafii aflandu- le dintr-un raport pe care Apia l- a trimis tatalui meu dupa o anumita perioada( iunie 2009). Vreau sa remarc ca acest raport de masurare este destul de greu de interpretat de o persoana simpla si in varsta de la tara. Astfel ca la scurt timp vine si decizia de plata de la Apia in care tatal meu este penalizat cu 26% pentru supradeclarare a terenurilor.
Am mers impreuna cu tatal meu la sucursala Apia cerand explicatii referitoare la raportul de masurare si la decizia de plata. DL .inginer de acolo amabil ne a aratat dosarul si in urma pozelor si hartilor detinute de catre cei de la Apia constatam ca cele doua parcele care au fost micsorate la jumatate de fapt au fost gresit masurare, ele avand in realitate suprafata daclarata de tatal meu. Am facut contestatie la raport la sucursala APIA din judet si am primit raspuns de la Apia ca acele parcele nu au fost masurate gresit , ei motivand acest fapt prin urmatoarele 2 motive: 1 Gps ul nu da erori, 2 faptul ca tatal meu a insotit inginerii pe teren . Mentionez ce aceste parcele nu au suferit modificari in ultimii 10 an, iar tatal meu nu avea cum sa le arate hotarele la jumatatea parcele mai ales ca una dintre ele este ingradita.

Va rog sa ma ajutati spunandu mi ce pot face in continuare pt. tatal meu? unde sa mai depun o contestatie?