avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 772 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Care e perioada cotizare pentru a beneficia de ...
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Care e perioada cotizare pentru a beneficia de indemnizatie cresterea copilului?

Buna ziua,

Care este perioada minima de cotizare pentru a benefica de indemnizatia de crestere a copilului?
In cazul in care am intrerupere pe cartea de munca este edevarat ca nu mai beneficiez de aceasta indemnizatie?

Va multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: macovei adina , utilizator 19:42, 28 Mai 2010
O.U.G. nr. 148/2005
"ART. 1
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) şi-au însoţit şoţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;
c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
g) au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;
h) au beneficiat de pensii de invaliditate;
i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;
k) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii;
m) urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere. Sunt exceptate de la această obligaţie persoanele care au întrerupt cursurile din motive medicale.
(3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de această lege."
Daca "intreruperea pe cartea de munca" se datoreaza vreunei situatii de mai sus, veti beneficia. :)
Va multumesc pt raspuns.

Chiar si daca e doar o saptamana acea intrerupere? Am auzit ca daca o luna e fractionata nu ar fi problime.
Contractul meu de munca a fost inchis cu data de 19.05.2010. Daca eu as semna un "Contract de asigurat" cu Casa de Pensii incepanad cu 31.05.2010 pentru a plati acele contributii as beneficia de indemnizatia de crstere a copilului?
Acordarea indemnizatiei pentru CIC nu este conditionata de plata contributiilor catre bugetul de stat.
Acordarea indemnziatiei pentru CIC este conditionata de realizarea timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului de venituri profesionale supuse impozitului pe venit.

In calculul celor 12 luni se ia in considerare si fractiunile de luna. Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile asimilate prevazute de lege.
prin urmare la o saptmana , va incadrati
Multumesc mult pentru sfaturile date.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Am dreptul la indemnizatia pt cresterea copilului? anany anany Trebuie sa nasc la inceputul lunii septembrie si in ultimele 12 luni am fost in somaj tehnic si am si 8 zile de concediu fara plata,mai pot beneficia de ... (vezi toată discuția)
Daca am ramas insarcinata si nu fac 12 luni de la angajare pana nasc, cum pot beneficia de indemnizatie? andreea_myka andreea_myka Am lucrat cu CIM in perioada 15 iun -8 sept 2010 ,pe data de 13.09.2010 m-am angajat la alta firma si am aflat ca sunt insarcinata . Ce modalitate exista sa ... (vezi toată discuția)
Conventie civila say say Se beneficiaza de indemnizatie de crestere copil in cazul incheierii unei conventii civile de prestarii servicii cu o persoana? (vezi toată discuția)