avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 342 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... aplicare si consecintele unei condamnari cu suspendare
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

aplicare si consecintele unei condamnari cu suspendare

am fost condamnata la 4luni cu suspendare si o perioada de gratie de 2 ani si 4 luni.doresc sa stiu fiind vorba de alcoolemie ce atrage dupa sine aceasta hotarare definitiva,respectiv atrage anularea carnetului de conducere,de cand se aplica si dupa cat timp pot face scoala si da examen.multumesc anticipat pentru raspuns
ce atrage dupa sine aceasta hotarare definitiva


Codul penal:

ART. 83
Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
ART. 84
Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile
Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

dupa cat timp pot face scoala si da examen


OUG 105/2002:

Art. 116. - (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:@
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
Ultima modificare: Joi, 10 Iunie 2010
Avocat Lăzăruţiu Lucian, Avocat

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

O sentinta greu de descalcit !!! r111 r111 #-o[quot] Va rog sa mi explicati intr-un limbaj popular ce vrea sa zica aceasta sentinta.. ... (vezi toată discuția)
Termen de incercare MihaiIancu MihaiIancu Buna ziua ! am si eu o nelamurire si va multumesc anticipat pentru raspunsuri..se poate da pedeapsa cu executare dupa terminarea termenului de incercare ? sau ... (vezi toată discuția)
Citatie valentin_matei2003 valentin_matei2003 Buna ziua am primit acasa urmatoarea citatie : Prin prezenta,in baza dispozitiilor art 359 al.2 cod procedura penala si in conformitate cu dispozitiile ... (vezi toată discuția)