Articolul 905. Rezilierea contractului de locaţiune
(1) Rezilierea contractului de locaţiune încheiat fără termen poate avea loc la cererea oricărei părţi
cu un preaviz de 3 luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) Dacă locuinţa sau orice altă încăpere destinată pentru locuit se află într-o stare ce creează un pericol real pentru sănătate,
locatarul poate rezilia contractul de locaţiune fără respectarea termenului de preaviz. Locatarul are acest drept şi în cazul în care, la încheierea contractului, ştia despre pericol şi nu a înaintat pretenţii în legătură cu acesta.
(3) Rezilierea contractului de locaţiune are ca efect şi rezilierea contractului de sublocaţiune dacă în contractul de locaţiune nu este prevăzut altfel.
In caz de neintelegeri intre cele doua parti contractul de inchiriere este reziliat inainte de termenul stabilit in urmatoarele conditii:
a) la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;
b) la cererea proprietarului, atunci cand:
- chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;
- chiriasul a pricinuit deteriorarea locuintei, cladirii sau daca a instrainat parti ale acestora fara acordul proprietarului;
- chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea normala a locuintei;
- chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
c) la cererea asociatiei de proprietari, atunci cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite, prin contractul de inchiriere, in sarcina chiriasului.
Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta detinuta, numai cu acordul prealabil scris si in conditiile stabilite de proprietar, daca acestea nu sunt interzise prin contractul de inchiriere principal.
Iata un model al unui contract de inchiriere.
Sa aveti in vedere durata acestuia (care coincide cu activitatea societatii) .La momentul incetarii activitatii, va inceta si contractul de inchiriere (
durata este nedeterminata ).
Totodata , sa amintiti de sanctiunea rezilierii.
[ link extern ]
Succes.;)