1. Pensionar limita de vârstă, persoană cu handicap, angajat cu carte de muncă timp 4 ore, considerat loc de muncă cu funţie de bază. Pot beneficia, după data de 01 iulie 2010 ,la scutire impozit pe salar conform Legii 448/2006 ?
2. După noile reglementări din 01,07,2010, tot în baza Legii 448/2006 secţiunea 1, art.10, mai sunt în vigoare compensările pentru medicamente de 100%. Am pus această întrebare deoarece sunt forţat ( cu tot certificatul meu de persoană cu handicap şi revizuit ), să particip la coplată ( când ajung la farmacie ), pentru reţete,( chiar refuz de a-mi elibera retetă 100% gratuită de frică să nu i se impute de Casa de sănătate ), programări medic familie, vizite medicale, trimiteri medicale la medic specialist, poate şi pentru alte foste scutiri, dar de care nu am făcut încă uz pentru a-mi da seama. Îmi pun întrebarea dacă această lege mai este în vigoare, pentru cei în drept ca mine.
Vă mulţumesc.