Buna ziua.
Am o intrebare: sunt in concediu prenatal din data de 02.08.2010. Angajatorul nu doreste sa imi plateasca concediul deoarece sustine ca nu isi mai recupereaza banii de la stat si din acest motiv doreste sa imi dea banii atunci cand ii va pune statul la dispozitie. Dupa cate m-am interesat stiu ca nu are dreptul sa faca asa ceva. As dori sa stiu, in acest caz carei institutii ale statului ma pot adresa pentru o eventuala silire in acordarea drepturilor cuvenite. Mentionaz ca eu sunt din Bacau iar Carneul de munca se afla la ITM Arges (firma este din Arges).
Va multumesc.
1. Din OUG 158/2002:
Art. 47 - (1) Constituie contravenţii faptele săvârşite prin încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4).
(2) Constituie contravenţii următoarele fapte, săvârşite prin încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 36 alin. (3):
a) refuzul nejustificat de plată a indemnizaţiilor;
b) calculul şi plata eronată a indemnizaţiilor;
c) eliberarea certificatelor de concedii medicale, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 48 - Contravenţiile prevăzute la art. 47 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei şi constituie venituri la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Art. 49 - Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 47 şi aplicarea amenzilor corespunzătoare se fac de către organele de control ale CNAS şi ale caselor de asigurări de sănătate.
2. Adresati-va Casei de Asigurari de Sanatate pentru a-l sanctiona pe angajator si a-l obliga sa plateasca certificatele medicale.
3. Incercati intai la CJAS Bacau care poate lua legatura si cu CJAS Arges.