Diferenta intre "a avea" o religie si "a nu avea"

Cineva care avea alta religie decat cea ortodoxa,imi spunea in urma cu niste ani,ca ea intra in orice biserica-de orice confesiune- si se roaga pentru ca orice biserica este "casa lui Dumnezeu".
Altcineva,de curand povestea,ca el nu il mai roaga pe Dumnezeu sa il apere si sa il ajute sa iasa dintr-o multitudine de probleme,imi spunea acea persoana ca el doar ii prezinta lui Dumnezeu problemele sale pentru ca ,el considera,ca "Dumnezeu are un plan pentru fiecare".

Principiile pe care trebuie sa le respecte credinciosii de orice rit sau religie sunt cam aceleasi,iar cele de baza-sa nu furi,sa nu ucizi,sa nu minti,sa nu hulesti,etc.le gasim peste tot.

Cred ca toate religiile,indiferent de preceptele lor trebuiesc respectate tocmai ca un semn al tolerantei si al existentei pluralismului cultural si religios

Religia, in general, a impus de la inceputul ei, indiferent despre ce religie se vorbeste, precepte universal valabile, o ordonare si o disciplinare a gloatei de indivizi.
Religia a deplasat "constiinta" de membru al unei multimi supravietuitoare intr-o constiinta de sine a individului pentru ca l-a "pus" pe acesta sa intre in relatie personala cu Dumnezeul lui.

Ca exista excrescente abominabile ale religiilor intotdeauna si de peste tot nu are legatura cu religia. Sunt mai degraba utilizarea si compilarea unor indivizi malformati care folosesc religia ca pretext de comportare in afara religiei.

Ce intelept descrie vorba noastra populara individul instrainat si haladuitor catre niciunde...."n-are niciun Dumnezeu"...."om fara Dumnezeu"!

Felicitari pentru initierea acestui subiect :).
Cred ca ar fi un haos total daca oamenii nu ar avea un Dumnezeu. Insa majoritarea il avem , si asta fiindca si parintii si strabunii nostri l-au avut.Ne-a fost transmis , implementat, si nu avem cum sa ne lapadam de el. Omenirea, de la inceputurile ei a gasit un dumnezeu, ca pe ceva la care sa se raporteze , la care sa caute sprjin, care sa-l ghideze , fiindca oamenii au realizat cat de mici sunt in imensitatea universului. Au fost totemuri, au fost zei,cert este ca omul a simtit nevoia de ceva in care sa creada, in care a sperat ca ii va facilita demersurile, un fel de garantie in plus a omului , chiar daca el este constient de puterea pe care o detine , de puterea mintii lui, nu a vrut si nu a crezut ,,ca se descurca"singur , find pe deplin liber , neingradit in actiuni.Asta , cine stie in urma caror experiente , esecuri, lucruri ce i-au alimentat frica., cum ar fi fenomenele naturii, pe care , omul primitiv nu le putea intelege , nu le putea opri, si atunci a realizat ca trebuie sa existe forte superioare care decid, si ca ei, oricat de razboinici ar fi, nu se pot masura cu ele.
Toate religiile lumii vorebsc despre Dumnezeu. In zilele noastre exista , cred eu, o anume stabilitate a oricarei religii, in sensul ca si-au fixat , si-au impus bine dogmele. Si eu cred ca nu este important cu care dintre ele ne-am nascut, ci important este sa ramanem constienti de ea si ca ea, asemenea normelor juridice , trebuie sa actioneze cu ajutorul normelor morale, al invataturilor , asupra noastra, la modul imperativ , fiindca cele doua tipuri de norme se completeaza , cele juridice, o sumedenie, inspirandu-se din cele religioase .
Exista liberatea cultului religios , si este bine sa fie asa, desi stim ca fanatismul religios nu aduce nimic bun.
Personal , nu cunosc niciun ateu.Cunosc oameni care , dsi nu merg des la biserici sunt oameni ok, care dau dovada de conformism religios. Cred ca oricaruia dintre noi ii suna cunoascut urmatorul citat :,,Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine".

Exista o similitudine intre religie si femeie:
- toate sistemele de credinta sunt adevarate, exceptie facand doar una, care este cea mai adevarata, a mea.
- ne exista femei urate; toate femeile sunt frumoase, exceptie fiind numai una, care este cea mai frumoasa, a mea!

Un subiect foarte frumos. :vishenka:
Depre religii Russell spunea:
„... religiile au început întotdeauna de la indivizi, sau de la grupuri de indivizi, care au avut o profundă experienţă personală eliberatoare care i-a trezit cumva şi i-a făcut să vadă adevarul, adevăr pe care s-au străduit să-l împartă apoi celorlalţi. Aşa s-au născut învăţăturile.
Din nefericire o învăţătura nu este niciodată primită în aceeaşi stare de conştiinţă pe care a avut-o individul care a transmis-o. Profesorul vorbeşte din punctul de vedere al iluminării sale, în timp ce discipolul încearcă să înţeleagă din perspectiva unei conştiinţe care a suferit o schimbre redusă, prin urmare întotdeauna se pierde ceva. Atâta vreme cât profesorul este alături, poate să încerce să corecteze erorile şi să se asigure că discipolul primeşte învăţăturile corecte. Dar dacă profesorul nu mai există, învăţăturile sunt trecute de la un individ la altul. De fiecare dată ceva se pierde ori e înţeles greşit sau se adaugă ceva ce nu exista în ideea originală. E ca telefonul fără fir. De fiecare dată mesajul e denaturat, iar atunci când ajunge înapoi la puctul de plecare, mesajul poate fi complet diferit de cel original.”
– „Revoluţia conştiinţei - Un dialog transatlantic”Laszlo, Grof, Russell –

Cineva mi-a spus ca este credincios fara a fi neaparat religios. Mi s-a parut un raspuns cinstit fata de aceasta problema si fata de sine.
Desigur, astazi nu mai este cazul unei religozitati habotnice - "crede si nu cerceta" -. Omul nu are bariere in calea cunoasterii decat propriile lui prejudecati.

Diana a scris:

Fiecare adept al unei religii e convins: “religia mea este cea adevarata”.
Dar care este… religia “adevarata”? Pe ce criterii se considera o religie mai adevarata decat alta?"

Aici mie mi se pare ca reliigile isi disputa un fel de drept la intaietate. Drept ce nu le este validat prin nimic, asemanandu-se intr-un fel cu campaniile electorale si cu metodele de cooptare ale partidelor politice. S-a facut si din religii un fel de industrie aducatoare de profit.
Adevaratele persoane ce propavaduiesc credinta nu solicita "daruri" de la enoriasi, acestora le simtim caldura sufletului si agerimea mintii fara vreun efort prea mare.