Ce se intampla cu un cetatean moldovean caruia i-a expirat pasaportul, de 4 ani?
Precizez ca nu are nici viza de sedere si doreste sa se intoarca in Moldova.
Va multumesc anticipat !
In principiu ar trebui sa se adreseze Consulatului Rep.Moldova pentru a prezenta pasaportul expirat si a i se inmana documente valabile de drum pentru reintoarcerea in Moldova, fiind evident cetatean moldovean.
In situatia in care nu are nici o problema cu statul roman, nu a fost spre exemplu expulzat, poate beneficia la cerere de un program special de repatriere voluntara asistata, program desfasurat de Organizatia Internationala pentru Migratie - Reprezentanta in Romania, in comun cu Guvernul Romaniei.
Cine poate beneficia de acest program?
Beneficiarii acestui program pot fi, potrivit art.1 alin 4 din Legea 374/2003, urmatoarele categorii de persoane:
a) persoanele ale caror cereri pentru acordarea statutului de refugiat au fost respinse definitiv şi irevocabil de catre autoritatile romane competente;
b) solicitantii de azil care au renuntat la procedura pentru acordarea statutului de refugiat sau cetatenii straini care au renuntat la o alta forma de protectie acordata anterior in baza Legii privind statutul si regimul refugiatilor în Romania;
c) alte persoane obligate de autoritatile competente sa paraseasca teritoriul Romaniei ca urmare a unei decizii administrative sau in privinta carora exista conditiile emiterii unor astfel de decizii.
Nu beneficiaza de acest program!
Daca sunteti cetatean al unui stat non UE/SEE si impotriva dumneavoastra instantele de judecata au dispus masura de siguranta a expulzarii, ati fost declarat persoana indezirabila pentru Romania sau ati beneficiat anterior de acest program, nu va mai puteti inscrie pentru repatrierea voluntara umanitara asistata.
Care sunt avantajele acestui program?
Ca beneficiar al acestui program va bucurati de o serie de facilitati. Acestea sunt:
a) va puteti alege singur locul si momentul plecarii, intr-un termen rezonabil si in acord cu reprezentanta OIM in Romania (in conformitate cu art. 2 alin 3 din Legea 374/2003);
b) nu veti fi escortat si predat autoritatilor din tara de origine;
c) documentele dumneavoastra de calatorie nu vor avea aplicate mentiuni cu privire la indepartare, iar autoritatile din tara de origine nu vor fi anuntate de intoarcerea dumneavoastra;
d) interdictia de intrare in Romania ar putea fi redusa la jumatate, in cazurile prevazute de lege.