buna ziua. am si eu o intrebare va rog. de 10 ani sunt administrator la un srl, 6 ani am muncit ca vanzator la o alta firma de confectii cu acte in regula(carte de munca). acum firma a inchis punctul de lucru si voi ramane fara job. intrebarea este : daca eu sunt administrator la acel srl pot lua somaj in urma incetarii contractului de munca ca vanzator la acea firma?. va multumesc.
1. Pentru a beneficia de indemnizatie de somaj trebuie, mai intai, sa va inceteze CIM din motive neimputabile dvs.
2. Apoi trebuie sa indepliniti si celelalte conditii prevazute de Legea 76/2002:
Art. 34. - (1) ªomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
3. Din Normele de aplicare a Legii 76/2002:
Art. 15. - (2) Prin activităţi autorizate potrivit legii se înţelege activităţile economice desfăşurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi/sau întreprinderi familiale conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispoziţiilor legale speciale.
4. AJOFM o sa va ceara o certificare de la Fisc cu privire la veniturile obtinute ca administrator de firma.
Drepturi pt.somaj
oprita
Buna ziua:
Daca pina in data de 01.08.2012 o persoana a lucrat cu contract de munca, fiind indeplinite conditiile de a primii somaj, deoarece de la aceasta ... (vezi toată discuția)
Somaj
emy2014
buna ziua.vreau sa aflu daca pot beneficia de indemnizatia de somaj pt ca firma la care lucrez a intrat in insoleventa,dar eu am infiintat un p.f.a in 2013.
(vezi toată discuția)