avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 907 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice PFA, II, AF - Persoana fizica ... PFA, Intreprindere individula sau SRL
Discuție deschisă în PFA, II, AF - Persoana fizica autorizată, Întreprindere individuală, Asociaţie familială

PFA, Intreprindere individula sau SRL

O persoana vrea sa-si deschida o afacere in Romania. Este din Iordania, student la medicina in Romania, are CNP romanesc(mama este romanca). Vrea sa cumpere sau sa-si creeze un atelier mobil pentru repararea masinilor la sediul/locuinta clientului. Ce tip de firma il sfatuiti sa-si deschida, (nu are calificare pentru mecanic auto, dar tatal lui are in Iordania astfel de atelier si a invatat si el sa repare masini).
PFA cred ca este exclusa pentru ca nu are calificare. Atelierul fiind mobil are nevoie de sediu social? Exista un proiect de lege pentru tinerii pana in 35 de ani care isi deschid afaceri, el s-ar incadra daca are cnp romanesc?
Cel mai recent răspuns: klaremete , utilizator 09:51, 7 Decembrie 2010
Pentru cei care nu stiu Intreprindere Individuala este acea forma de organizare, inregistrata la Registrul Comertului, conform L300/2004, completata cu OUG44/2008. Este una din formele de inregistrare fara personalitate juridica, ca si PFA si fostele AF (rebotezate Intreprinderi familiale). Avantajul Intreprinderii Individuale fata de PFA este ca Titularul Unei I.I. (aceasta este denumirea corecta a persoanei autorizate asa) poate angaja personal si poate avea relatii comerciale cu alte I.I., P.F.A. si I.F., dar si cu orice persoana juridica.

Revenind la intrebare, contabilitatea este cea in partida simpla, urmand ca in cazul in care aveti angajati sa respectati legislatia in vigoare si sa aveti documentele solicitate unei societati comerciale pentru angajati: carnetele de protectia muncii, caietul anagajatilor, evidenta impozitelor pentru fiecare angajat, etc.

Cand veti ajunge la Administratia Fiscala vorbiti cu inspectorul fiscal ce se ocupa de dvs. sa va recomande un contabil (daca nu aveti) pentru partida simpla.
O intreprindere individuala poate desfasura orice fel de activitate, cu exceptia celor organizate si reglementate prin legi speciale, precum medicina, avocatura, notariat, arhitectura si contabilitate.

Singura diferenta dintre PFA si Intreprinderea Individuala apare in art. 24. (OUG 44/ 2008) care prevede urmatoarele: “Pentru organizarea si exploatarea intreprinderii sale, intreprinzatorul persoana fizica, in calitate de angajator persoana fizica, poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, inregistrat la inspectoratul teritorial de munca, potrivit legii” […]

Documentele necesare pentru infiintarea Intreprinderii Individuale:
formularul de inregistrare si cazierul fiscal al titularului, care se obtine de la Oficiul Registrului Comertului.
dovada disponibilitatii si rezervarii denumirii (original)
cartea de identitate sau pasaportul membrului intreprinderii individuale (copie atestata olograf in conformitate cu originalul)
documente care atesta calificarile titularului intreprinderii individuale (copii atestate olograf),
documente care atesta drepturile de folosinta asupra sediului social sau punctelor de lucru (copie legalizata sau original)
specimenul de semnatura a titularului intreprinderii individuale (original).

Intreprinderea individuala poate avea un singur un singur cod CAEN, la fel ca si o PFA, iar pentru mai multe activitati trebuie sa deschida mai multe intreprinderi individuale. Dosarul de infiintare se depune la Oficul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul judetului in care isi va avea sediul social intreprinderea individuala. Acest dosar este apoi verificat de un referent. Dupa ce se aproba inregistrarea, se elibereaza un certificat de inregistrare. Procedura de înregistrare durează aproximativ 5 zile, iar taxele pentru înfiinţare ajung până la suma de 200 lei.


Intreprinderea familiala (denumita pana anul trecut asociatie familiala) este o forma de organizare economica fara personalitate juridica, formata de un intreprinzator persoana fizica impreuna cu familia sa. Activitatile economice desfasurate de o intreprindere familiala pot fi in agricultura, industrie, turism, constructii, IT si comert.

IF se constituie printr-un acord incheiat de membrii familiei, obligatoriu in forma scrisa. Reprezentantul IF trebuie sa aiba minim 18 ani, iar ceilaltii membri sa aiba cel putin 16 ani. Niciunul dintre membri nu trebuie sa fi savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si de cele care privesc disciplina financiar-fiscala (de tipul celor din cazierul fiscal). IF trebuie sa aiba un sediu profesional declarat si reprezentantii sai sa declare pe propria raspundere ca indeplinesc conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.

IF poate angaja numai persoane din cadrul aceleiasi familii, indiferent de numarul acestora, nu si terte persoane. Numarul minim de membri este doi, iar familia este considerata a fi reprezentata de sot, sotie, copiii care au implinit varsta de 16 ani, rudele si afinii pana la gradul al patrulea inclusiv.

Documentele necesare pentru infiintarea IF:
cerere tip
rezervarea de denumire
cazierul fiscal pentru toti membrii (in format electronic).
o copie dupa actul de identitate al fiecarui membru
documentele aferente sediului (contract de inchiriere si/ sau titlul de proprietate)
specimenul de semnatura al reprezentantului IF
acordul de constituire incheiat de membrii familiei
procura speciala pentru reprezentantul intreprinderii desemnat prin acordul de constituire (sub semnatura privata), prin care acesta este imputernicit sa o reprezinte,

Daca este cazul, pentru inregistrare se pot depune si documente care atesta pregatirea profesionala si cele care atesta experienta profesionala a membrilor. Costurile de inregistrare variaza intre 500 de lei si 1.000 de lei.

Acestea sunt cateva dintre cele mai importante informatii despre inregistrarea unui PFA, a unei Intreprinderi Familiale sau Intreprinderi Individuale la Oficiul Registrului Comertului. Pentru mai multe detalii si intrebari va puteti adresa doamnei avocat Cristina Serghie.

Stimate "nefis"!
Trebuie sa va contrazic la doua "informari" din textul Dvs., care altfel pot ramane dezinformari.
1.
Intreprinderea individuala poate avea un singur un singur cod CAEN, la fel ca si o PFA, iar pentru mai multe activitati trebuie sa deschida mai multe intreprinderi individuale.

Intreprinderea Individuala nu este conditionata de numarul de cod CAEN, putand sa aiba langa activitatea principala care este inscris in certificatul de inregistrare, si alte activitati secundare pentru care primeste o incheiere de la ORC.
2.
IF poate angaja numai persoane din cadrul aceleiasi familii, indiferent de numarul acestora, nu si terte persoane

IF NU POATE ANGAJA, persoanele din IF sunt cele prevazute in acordul de constituire al IF, care bineinteles se poate modifica si ulterior constiruirii, dar in acest caz nu este angajare.
Atentie la interpretarea actelor normative, pe cat posibil sa nu dezinformam pe cei care intreaba.:)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Intreprindere individuala ametist ametist Ce deosebiri majore exista in forma de redactare si [u]continut[/u] al actului constitutiv pentru infiintarea unei intreprinderi individuale, fata de cel al ... (vezi toată discuția)
Infiintare intreprindere individuala IONELA TUDOR IONELA TUDOR Doresc sa infiintez intreprindere individuala de prestari servicii in domeniul sanitar ( verificare tensiune arteriala, verificare glicemie, injectii la ... (vezi toată discuția)
Cum se infiinteaza o persoana de drept privat fara personalitate juridica ? windas windas are cineva idee cum se infiinteaza o persoana de drept privat fara personalitate juridica ? (vezi toată discuția)