OUG 148/2005:
Art. 1. - (1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei...
(2) Cele 12 luni prevazute la alin. (1) pot fi constituite integral si din perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
(...)
m) urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, organizat potrivit legii, frecventate fără întrerupere. Sunt exceptate de la această obligaţie persoanele care au întrerupt cursurile din motive medicale.
n) urmeaza cursuri cu frecventa de masterat in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, si cel putin unul dintre parintii copilului are cetatenie romana. Nu beneficiaza de indemnizatie de crestere a copilului cursantii care o primesc din partea altui stat membru al Uniunii Europene.
Lege invatamantului...
Art. 15. [...]
(5) Sistemul national de invatamant are urmatoarea structura:
a) invatamant prescolar: grupele mica, mijlocie si mare, de pregatire pentru scoala;
b) invatamant primar: clasele I-IV;
c) invatamant secundar:
-invatamant gimnazial: clasele V-VIII;
- invatamant profesional;
- invatamant liceal: clasele IX-XII (XIII).
d) invatamant postliceal;
e) invatamant superior:
- invatamant universitar;
- invatamant postuniversitar.
[...]
Adica, studiile postliceale nu se asimileaza cu cele superioare (universitare).
Daca nasteti in febr 2011 atunci veti benficia de prevederile OUG nr.111/2010 , si anume :
Art. 2
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, precum si de o indemnizatie lunara;
b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.
(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 1.200 lei.
....
(5) Cele 12 luni prevazute la alin. (1) pot fi constituite integral si din perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
.....
m) frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar sau, dupa caz, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a cursurilor din motive medicale;
...