avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 340 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... CUM SE CALCULEAZA ANUL DE PEDEAPSA INTR-UN PENITENCIAR?
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

CUM SE CALCULEAZA ANUL DE PEDEAPSA INTR-UN PENITENCIAR?

Buna ziua,nu stiu daca m-am exprimat chiar bine in titlu dar va pot povesti cazul meu.Am doi frati care se afla in arestul politiei de 3 luni.inca nu sunt condamnati.Dosarul se afla in ancheta Procuraturiipentru stabilirea articolului de incadrare(vatamare corporala grava sau tentativa de omor)Faptul ca au stat in arest pe beci li se calculeaza altfel decat la penitenciar?Dar intr-un penitenciar cate luni trebuiesc facute pt anul de condamnare?Va multumesc
Perioada petrecută în arest preventiv se deduce din pedeapsa de executat.

Într-un penitenciar, pentru anul de condamnare, trebuiesc făcute 12 luni.

Doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 59 cod penal (stăruitor în muncă, disciplinat, dovezi temeinice de îndreptare) există posibilitatea liberării condiţionate, dacă s-au executat două treimi din durata pedepsei. În acest caz, perioada petrecută în arest se ia în calculul celor două treimi.

De exemplu: 4 luni în arest, pedeapsă de 1 an - după trecerea a încă patru luni de la condamnare, deci 8 luni de la încarcerare, se poate cere liberarea condiţionată.
Ultima modificare: Duminică, 9 Ianuarie 2011
Cabinet avocat Mihai Gaita, Avocat
perioada de arest preventiv de va scade din pedeapsa aplicata la momentul condamnarii.
Potrivit art.59 C.pen., dupa ce a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel pulin 3/4 in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz insa, liberarea conditionata nu poate fi acordata inainte de executarea efectiva a cel putin jumatate din durata pedepsei cand aceasta nu depaseste 10 ani si a cel putin doua treimi cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Legea nr.275/2006 prevede :
art. 76. - (1) Pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (1) si (2), se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca, in cazul condamnatilor majori, si 3 zile executate pentru 2 zile de munca, in cazul condamnatilor minori si tineri;
b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (1) si (2), se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca, in cazul condamnatilor majori, si 2 zile executate pentru o zi de munca, in cazul condamnatilor minori si tineri;
c) in cazul in care munca este prestata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (3), se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca;
d) in cazul in care munca este prestata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (4), se considera 3 zile executate pentru 2 nopti de munca;
e) in cazul participarii la cursuri de scolarizare sau de calificare ori recalificare profesionala, se considera 30 de zile executate pentru absolvirea unui semestru scolar si 15 zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesionala;
f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 3 zile executate pentru 2 zile de munca.
(2) Reducerea fractiunii de pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale nu poate fi revocata.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Se poate elibera mai devreme? mantaandreea mantaandreea Sotul meu are de executat 2 ani de inchisoare pentru ultraj.Executarea a inceput-o din 25 noiembrie 2011.As vrea sa stiu cand pot sa-i angajez un avocat care ... (vezi toată discuția)
Urgent - calcul pedeapsa de executat cosminaa cosminaa URGEENTTT!!!! cat inseamna un an penal? pentru o pedeapsa de 2 ani pt complicitate la inselaciune cat ar avea de executat? va rog sa-mi raspundeti, astazi a ... (vezi toată discuția)
Buna - cerere de liberare conditionata Deea90 Deea90 Buna seara!As dori sa stiu cand s-ar putea face cerere de eliberare conditionata?sotul meu are pedeapsa de 1 si 6 luni de executat.cum se calculeaza timpul ... (vezi toată discuția)