ART. 24 din O.U.G. 34/2009
(1) De la data intrãrii în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã,
autoritãţilor şi instituţiilor publice prevãzute la art. 21 li se interzice achiziţionarea,
preluarea în leasing sau închirierea de:
a) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la alin. (1) al art. 3 din Ordonanţa de
urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobatã cu modificãri şi
completãri prin Legea nr. 102/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) mobilier şi aparaturã biroticã, aşa cum sunt prevãzute la subgrupele 3.1. "Mobilier" şi
3.2. "Aparaturã biroticã" din cadrul grupei 3 "Mobilier, aparaturã biroticã, sisteme de protecţie
a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale" din Hotãrârea Guvernului nr. 2.139/2004
pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a
mijloacelor fixe, cu modificãrile ulterioare, precum şi obiecte de inventar de natura acestora, în
scopul dotãrii spaţiilor cu destinaţia de birou.
(2) Asigurarea necesitãţilor de bunuri prevãzute la alin. (1) se va putea face numai prin
redistribuiri din cadrul aceleiaşi instituţii sau de la alte instituţii publice.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2):
a) autoritãţile şi instituţiile publice nou-înfiinţate dupã data intrãrii în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţã, numai în primul an de funcţionare, dacã acestea nu provin din
restructurarea şi/sau reorganizarea altor instituţii publice, deja existente;
OUG 34 este inca in vigoare deci nu puteti achizitiona calculatoare, etc.