1. Din Legea 76/2002:
Art. 73.1.
(1) Absolvenţii instituţiilor de învãţãmânt şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstã de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã, în situaţia în care se angajeazã cu program normal de lucru, pentru o perioadã mai mare de 12 luni, beneficiazã, din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, de o primã de încadrare egalã cu valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data încadrãrii. (alineat modificat prin art. I pct. 20 din O.U.G. nr. 126/2008, în vigoare de la 14 octombrie 2008)
(2) Absolvenţii cãrora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajeazã în perioada de acordare a indemnizaţiei, în condiţiile prevãzute la alin.(1), beneficiazã, din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, de o sumã egalã cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, pânã la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacã nu s-ar fi angajat.
(3) Drepturile prevãzute la alin. (2) se acordã absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncã sau de serviciu pentru o perioadã de cel puţin 12 luni de la data angajãrii.
(4) Salariul de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, avut în vedere la calculul indemnizaţiei de şomaj la care persoanele prevãzute la alin. (2) ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, dacã nu s-ar fi angajat, este salariul de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, în vigoare la data angajãrii.
(5) Nu beneficiazã de prevederile alin. (1) şi (2):
a) absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncã sau de serviciu;
b) absolvenţii care se încadreazã la angajatori cu care au fost în raporturi de muncã sau de serviciu în ultimii 2 ani;
c) absolvenţii care la data solicitãrii dreptului urmeazã o formã de învãţãmânt;
d) absolvenţii instituţiilor de învãţãmânt faţã de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncã;
e) absolvenţii pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendatã potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbãrii duratei contractului individual de muncã, plata indemnizaţiei de şomaj înceteazã potrivit art. 44 lit. a). (articol introdus prin art. I pct. 19 din O.U.G. nr. 144/2005 (publicatã la 1 noiembrie 2005) în vigoare de la 1 ianuarie 2006)
Art. 74. - Persoanele care în perioada în care beneficiazã de indemnizaţie de şomaj se încadreazã, potrivit legii, într-o localitate situatã la o distanţã mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiazã de o primã de încadrare acordatã din bugetul asigurãrilor pentru şomaj egalã cu de douã ori valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data acordãrii. (articol modificat prin art. I pct. 21 din O.U.G. nr. 126/2008, în vigoare de la 14 octombrie 2008)
Art. 75. - Persoanele care în perioada în care beneficiazã de indemnizaţie de şomaj se încadreazã, potrivit legii, într-o altã localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbã domiciliul primesc o primã de instalare, acordatã din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, egalã cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data instalãrii. (articol modificat prin art. I pct. 22 din O.U.G. nr. 126/2008, în vigoare de la 14 octombrie 2008)
Art. 76. - (1) Angajaţii au obligaţia de a restitui integral sumele primite conform art. 73.1, 74 şi 75, în situaţia în care raporturile de muncã sau de serviciu înceteazã, într-o perioadã mai micã de 12 luni de la data încadrãrii în muncã, în temeiul urmãtoarelor prevederi:
a) art. 55 lit. b), art. 56 lit. g) şi i), art. 61 lit. a) şi art. 79 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dacã au fost condamnaţi prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã;
c) art. 84 alin. (1) lit. b) şi e), alin. (2) lit. f) şi g) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile ulterioare.
(2) În situaţia nerespectãrii prevederilor alin. (1), recuperarea sumelor prevãzute la art. 73.1, 74 şi 75 se va face pe baza angajamentelor beneficiarilor, care constituie titluri executorii.
(articol modificat prin art. I pct. 20 din O.U.G. nr. 144/2005 (publicatã la 1 noiembrie 2005) în vigoare de la 1 ianuarie 2006)
2. Indicatorul social de referinta, in vigoare = 500 lei.
3. Din Normele de aplicare a Legii 76/2002:
Art. 43.1. - (1) Dreptul sub formã de primã, prevãzut la art. 73.1 alin. (1) din lege, se acordã absolvenţilor care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învãţãmânt sau absolvenţi ai şcolilor speciale, în vârstã de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cãror razã teritorialã îşi au domiciliul sau, dupã caz, reşedinţa;
b) nu se regãsesc în una dintre situaţiile prevãzute la art. 73.1 alin. (5) din lege;
c) nu au avut raporturi de muncã sau de serviciu în perioada cuprinsã între absolvirea studiilor şi încadrarea în muncã;
d) se încadreazã în muncã potrivit art. 73.1 alin. (1) din lege în termen de 12 luni de la data absolvirii.
(2) Pentru acordarea primei prevãzute la art. 73.1 alin. (1) din lege, persoanele îndreptãţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, unde se aflã în evidenţã, în termen de maximum 60 de zile de la data angajãrii dupã absolvirea studiilor, urmãtoarele documente:
a) cerere conform modelului prevãzut în anexa nr. 23;
b) actul de identitate al absolventului, în copie;
c) actul de absolvire a instituţiei de învãţãmânt, în copie;
d) înştiinţare emisã de angajator privind încadrarea în muncã;
e) actul în baza cãruia absolventul a fost încadrat în muncã, în copie;
f) declaraţie pe propria rãspundere a absolventului cã la data absolvirii studiilor şi în perioada cuprinsã între aceastã datã şi încadrarea în muncã nu a avut raporturi de muncã sau de serviciu, precum şi cã la data solicitãrii dreptului nu urmeazã o formã de învãţãmânt;
g) declaraţie pe propria rãspundere a angajatorului din care sã rezulte cã în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncã sau de serviciu cu persoana respectivã şi nu are obligaţia, potrivit legii, de a o angaja;
h) angajamentul absolventului pentru respectarea art. 76 alin. (1) din lege, potrivit modelului prevãzut în anexa nr. 13, care constituie titlu executoriu, potrivit legii.
(3) Termenul prevãzut la alin. (2) este termen de decãdere din dreptul de a beneficia de prima prevãzutã la art. 73.1 alin. (1) din lege.
(4) Dreptul sub formã de primã, prevãzut la art. 73.1 alin. (1) din lege, se acordã o singurã datã pentru fiecare dintre urmãtoarele niveluri din cadrul sistemului naţional de învãţãmânt reglementat prin Legea învãţãmântului nr. 84/1995, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
a) învãţãmânt secundar inferior, ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii;
b) învãţãmânt secundar superior sau învãţãmânt postliceal;
c) învãţãmânt superior.
Art. 43.2. - (1) În cazul încadrãrii în muncã într-o localitate din alt judeţ, dreptul sub formã de primã, prevãzut la art. 73.1 alin. (1) din lege, se acordã de agenţia pentru ocuparea forţei de muncã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, unde beneficiarul s-a aflat în evidenţã, urmând ca dosarul acestuia sã fie transferat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncã în a cãrei razã îşi stabileşte noul domiciliu, care va acorda, dupã caz, şi celelalte drepturi prevãzute de lege şi va urmãri respectarea obligaţiilor ce decurg din acordarea drepturilor.
(2) Trimestrial, pânã la data de 15 a lunii pentru trimestrul anterior, beneficiarii drepturilor prevãzute la art.73.1 alin. (1) din lege sunt obligaţi sã prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã la care sunt înregistraţi sau, dupã caz, la care le-a fost transferat dosarul dovezile emise de angajator cã sunt încadraţi.
(3) Dovezile se vor prezenta fie personal, fie prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.
(4) Beneficiarilor care nu prezintã sau nu transmit dovada menţionatã la alin. (2) li se va cere, în scris, de cãtre agenţia pentru ocuparea forţei de muncã sã prezinte aceastã dovadã în termen de 15 zile de la data primirii comunicãrii.
(5) Dacã dupã douã astfel de comunicãri absolventul nu prezintã actul doveditor, agenţia pentru ocuparea forţei de muncã va contacta angajatorul cu care s-a încheiat raportul de muncã sau de serviciu, pentru clarificarea statutului acestuia, şi, în funcţie de constatãrile fãcute, se vor adopta mãsuri în conformitate cu prevederile legale.
Art. 43.3. - (1) Dreptul prevãzut la art. 73.1 alin. (2) din lege se acordã absolvenţilor care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj, potrivit legii;
b) nu se regãsesc în una dintre situaţiile prevãzute la art. 73.1 alin. (5) din lege;
c) se încadreazã în muncã potrivit art. 73.1 alin. (1) din lege;
d) le înceteazã plata indemnizaţiei de şomaj potrivit art. 44 lit. a) din lege, ca urmare a încadrãrii în muncã;
e) îşi menţin raporturile de muncã sau de serviciu cu angajatorul la care s-au încadrat în muncã, pentru o perioadã de cel puţin 12 luni de la data angajãrii.
(2) Pentru acordarea dreptului prevãzut la art. 73.1 alin. (2) din lege, persoanele îndreptãţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, unde s-au aflat în evidenţã sau, dupã caz, la care le-a fost transferat dosarul, în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajãrii, urmãtoarele documente:
a) cerere conform modelului prevãzut în anexa nr. 24;
b) actul de identitate al absolventului, în copie;
c) carnetul de muncã, în copie, certificat şi datat de angajator pe fiecare paginã, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncã, copie din registrul general de evidenţã a salariaţilor care sã cuprindã elementele de identificare, prevãzute de lege, ale absolventului;
d) declaraţie pe propria rãspundere a absolventului cã la data absolvirii studiilor nu avea raporturi de muncã sau de serviciu, precum şi cã la data solicitãrii dreptului şi în perioada în care se aflã în plata indemnizaţiei de şomaj nu urma o formã de învãţãmânt;
e) declaraţie pe propria rãspundere a angajatorului din care sã rezulte cã în ultimii 2 ani de la data angajãrii acesta nu a mai fost în raporturi de muncã sau de serviciu cu persoana respectivã şi nu avea obligaţia, potrivit legii, de a o angaja, pentru absolvenţii care nu au beneficiat de prima prevãzutã la art. 73.1 alin. (1) din lege.
(3) Termenul prevãzut la alin. (2) este termen de decãdere din dreptul de a beneficia de suma prevãzutã la art.73.1 alin. (2) din lege.
(4) Dreptul prevãzut la art. 73.1 alin. (2) din lege se acordã dupã menţinerea cu angajatorul la care s-au încadrat în muncã a raporturilor de muncã sau de serviciu pentru o perioadã de cel puţin 12 luni de la data angajãrii de cãtre agenţia pentru ocuparea forţei de muncã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, unde absolventul s-a aflat în evidenţã sau, dupã caz, i-a fost transferat dosarul.
(5) Dreptul prevãzut la art. 73.1 alin. (2) din lege se poate cumula cu dreptul sub formã de primã prevãzut la art. 73.1 alin. (1) din lege, precum şi cu prima de încadrare prevãzutã la art. 74 din lege sau cu prima de instalare prevãzutã la art. 75 din lege.
Art. 45. - (1) Pentru acordarea drepturilor prevãzute la art. 74 şi 75 din lege persoanele îndreptãţite vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncã judeţeanã sau a municipiului Bucureşti, unde se aflã în evidenţã, urmãtoarele documente:
a) o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 11, respectiv în anexa nr. 12;
b) actul de identitate, în copie, care sã ateste domiciliul stabil;
c) dovada încadrãrii în muncã printr-un act eliberat de angajator, cu precizarea locului de muncã unde persoana urmeazã sã îşi desfãşoare activitatea;
d) angajament pentru respectarea art. 76 alin. (1) din lege, conform modelului prevãzut în anexa nr. 13, care constituie titlu executoriu, potrivit legii. (literã modificatã prin articol unic pct. 29 din H. G. nr. 934/2004, în vigoare de la 23 iunie 2004)
(2) Beneficiazã de drepturile prevãzute la art. 74 şi 75 din lege persoanele care se încadreazã în muncã pe o perioadã de cel puţin 12 luni.
(3) În cazul încadrãrii în muncã într-o localitate din alt judeţ, drepturile prevãzute la art. 74 sau 75 din lege vor fi acordate de agenţia pentru ocuparea forţei de muncã judeţeanã sau, dupã caz, a municipiului Bucureşti unde beneficiarul s-a aflat în evidenţã, urmând ca dosarul acestuia sã fie transferat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncã în a cãrei razã îşi stabileşte noul domiciliu, care va acorda şi celelalte drepturi prevãzute de lege şi va urmãri respectarea obligaţiilor ce decurg din acordarea drepturilor.
(4) Drepturile prevãzute la art. 72 din lege se cumuleazã cu cele prevãzute la art. 74 din lege sau cu drepturile prevãzute la art. 75 din lege.
(5) Drepturile prevãzute la art. 74 din lege nu se cumuleazã cu cele prevãzute la art. 75 din lege.
(6) Drepturile prevãzute la art. 74 sau 75 din lege se solicitã în termen de maximum 12 luni de la data încadrãrii în muncã.
(alineatele (5) şi (6) introduse prin articol unic pct. 30 din H. G. nr. 934/2004, în vigoare de la 23 iunie 2004)
4. In textele de lege de mai sus nu se pomeneste de CIM pe perioada nedeterminata ci conditia este sa fie CIM pe o perioada de cel putin 12 luni.
5. Mergeti la Agentia de Somaj, aratati-le ca sunteti informata si documentata, si solicitati in scris refuzul lor baza, pe argumente legale. este bine sa le spuneti ca veti apela la instanta de judecata.
6. Este posibil sa aiba instructiuni nepublicate in M.O. si in acest caz ele nu va sunt opozabile.