Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 prevede: Cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in conditiile prezentei legi. In sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.
Minorului dv. în vârstă de 11 ani i se poate elibera pasaport simplu la cererea acestuia, numai cu acordul parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, respectiv cu acordul dv.
Dacă nu aveaţi o hotărâre prin care vi se încredinţa minorul, iar tatăl minorului nu dorea să dea o declaraţie autentică privind acordul său ca minorul să iasă din ţară, atunci erau posibile 2 situaţii:
1. In situatia in care se solicita, eliberarea unui pasaport pentru un minor sau, dupa caz, includerea minorului in pasaportul unui parinte si nu exista, daca legea o cere, acordul celuilalt parinte, autoritatile competente vor elibera pasaportul sau, dupa caz, vor include minorul in pasaportul parintelui solicitant, daca se face dovada, cu documente corespunzatoare, ca minorul urmeaza sa se deplaseze in strainatate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale.
2. In cazul in care se face dovada cu documentele corespunzatoare, emise ori avizate de autoritatile medicale romane, ca minorul urmeaza sa se deplaseze in strainatate pentru a urma un tratament medical fara de care viata sau sanatatea ii este pusa in pericol, autoritatile competente vor elibera pasaportul chiar daca exista acordul doar al unuia dintre parinti.
Daca pasaportul a fost emis de autoritatile competente in conditiile prev. la pct. 1 sau 2, acestea au obligatia de a informa parintele care nu şi-a dat acceptul de indata ce este posibil.
Eu nu stiu sa existe probleme cu plecatul in unele tari, hotararea romaneasca are aceleasi efecte indiferent unde se gaseste minorul...
Nu vad de ce nu m-as putea muta in Egipt cu pustiul...
In unele tari sunt probleme sa te stabilesti, dar nu inseamna ca, daca esti acceptat sau nu depinde de faptul ca ai un minor cu tine sau ba... Cel putin eu nu cunosc astfel de restrictii...
Iar hotararea judecatoreasca romaneasca nu este recunoscuta numai in Europa. Asa incat... nu vad probleme.