Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:
- înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului sau de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participa la grevă;
- creşterea temporară a activităţii angajatorului;
- desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier;
- în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
- angajarea unei persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă;
- ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau nonguvernamentale, pe perioada mandatului;
- angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
- în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte, programe, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional şi/sau la nivel de ramură.
Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 luni.
În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.
La expirarea contractului individual de muncă pe durată determinată, pe locul de muncă respectiv va fi angajat un salariat cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată. Această dispoziţie nu este aplicabilă:
- în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui temporar un salariat absent, dacă intervine o nouă cauză de suspendare a contractului acestuia;
- în cazul în care un nou contract individual de muncă pe durată determinată este încheiat în vederea executării unor lucrări urgente, cu caracter excepţional;
- în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durata determinată se impune pentru temeiurile prevăzute în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte, programe, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional şi/sau la nivel de ramură;
- în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată a încetat din iniţiativa salariatului sau din iniţiativa angajatorului, pentru o abatere gravă sau abateri repetate ale salariatului.
Multumesc
Aveti perfecta dreptate, doar ca angajatorul nu a citit acest capitol din codul muncii iar eu nu stiu cum se va derula in continuare, neprelungirea contractului fiind un lucru sigur
Un contract de munca pe durata nedeterminata inseamna Incheierea lui cu acordul ambelor parti. Tu l-ai avut pe durata determinata si a expirat. Pentru a ramane in firma cu contract de munca pe durata nedeterminata trebuie sa discuti cu administratorul, seful sau patronul tau si sa-i spui ca doresti angajare pe o perioada lunga, respectiv nedeterminata. Angajatorul hotaraste daca are nevoie de salariati, daca este de acord vei intocmi o cerere de angajare.
In cazul in care contractul pe durata determinata urmeaza sa expire angajatorul poate intocmi un act aditional pentru modificarea duratei de munca in nedeterminata. Asta dupa ce discuti cu angajatorul. Nu uita sa stabilesti si functia, deoarece trebuie stiut din timp ce activitate urmeaza sa prestezi .
Astept vesti bune !
Bulta bafta !
De fapt intrebarea mea ar fi trebuit sa sune astfel: ce se poate face avind in vedere ca acest contract a fost intocmit fara respectarea legii
In ce sens a fost intocmit fara respectarea legii ? :-/
Pentru incheierea valabila a unui c.i.m. trebuie indeplinite mai multe conditii legale, care pot fi:
a) conditii comune si altor contracte : capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza contractului
b) conditii specifice : existenta postului, incheierea contractului sub forma scrisa, avizul prealabil, starea de sanatate, conditiile de studii sau vechime etc.