S-a ivit ocazia de a plecat in Germania pentru cateva zile , sunt minor si din cate am inteles am nevoie de procura de la ambii parinti.
Problema ca unul din parinti este plecat in Italia.
Cum pot rezolva aceasta problema?
Cititi cu atentie si o sa gasiti raspunsul in textul de lege
Conform art.2 alin.(2) din LEGEA NR.248/2005 „cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti,cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in conditiile prezentei legi.
In sensul legii, prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.
Conform art.30 alin.(1) din lege, lucrătorii politiei de frontiera permit iesirea din tara a cetatenilor romani minori numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora, in urmatoarele cazuri:
- in situatia in care calatoreste in strainatate insotit de ambii parinti, i se permite iesirea in aceleasi conditii si impreuna cu acestia;
- in situatia in care calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, i se permite iesirea in aceleasi conditii si impreuna cu acesta numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte, din care sa rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei respective in statul sau in statele de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia sau, dupa caz, face dovada decesului celuilalt parinte;
Nu mai este necesara declaratia celuilalt parinte, daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila.
- daca este insotit de o alta persoana fizica majora i se permite iesirea in aceleasi conditii si impreuna cu aceasta numai daca persoana insotitoare prezinta o declaratie a ambilor parinti sau, dupa caz, a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si
irevocabila, a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal,
Poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane.
Totodată, prin derogare de la prevederile sus-mentionate, organele politiei de frontiera permit iesirea din Romania a minorilor insotiti, numai in urmatoarele situatii:
a) in cazul in care insotitorul argumenteaza necesitatea calatoriei in strainatate prin faptul ca minorul urmeaza sa beneficieze de un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul Romaniei si fara de care viata sau sanatatea ii este pusa in mod grav in pericol, cu conditia sa prezinte documente doveditoare in acest
sens, emise sau avizate de autoritatile medicale romane, din care sa rezulte perioada si statul sau statele in care urmeaza sa se acorde tratamentul medical respectiv, chiar daca nu exista acordul ambilor parinti, al celuilalt parinte, al parintelui supravietuitor sau al reprezentantului legal;
b) in cazul in care insotitorul argumenteaza necesitatea calatoriei in strainatate prin faptul ca minorul se deplaseaza pentru studii sau concursuri oficiale, cu conditia sa prezinte documente doveditoare in acest sens, din care sa rezulte perioada si statul sau statele in care se vor desfasura aceste studii sau concursuri, chiar daca nu exista acordul doar al unuia dintre parinti.
Notă: Declaraţiile prevăzute ca şi condiţii la călătoria minorului în străinătate trebuie redactate in doua exemplare si trebuie sa fie autentificate in tara de notarul public, iar in strainatate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori, daca au fost date in fata autoritatilor straine, sa indeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania a aderat prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr.52/2000, cu modificarile ulterioare. Un exemplar al declaratiei se pastreaza de catre insotitor, iar al doilea exemplar insoteste pasaportul minorului.
Mai pe intelesul tau ar fi ca parintele care este plecat in italia sa ia legatura cu cel mai apropiat consulat roman si-ti va trimite in tara acordul lui autentificat in care se specifica ca isi da consimpamantul si deleaga celalalt parinte la insotirea minorului la trecerea frontierei.