avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 553 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... situatie incerta
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

situatie incerta

Ma aflu intr-o situatie pe care dv, cei care lucrati in domeniu, cred ca o intalniti in mod frecvent. Sunt o mamica divortata, copilasul avand 2 ani si jumatate .La divort copilul mi-a fost incredintat mie, iar tatal nu a cerut drept de vizitare. Ne-am inteles ca isi poate vedea oricand copilul (care in momentul pronuntarii divortului avea doar o luna). Vizitele tatalui au fost sporadice inca de la inceput. In urma cu o jumatate de an s-a gandit mai bine si a realizat ca, daca tot plateste pensia de intretinere, n-ar fi rau sa aibe si o hotarare judecatoreaca care sa-i dea dreptul la vizita, desi eu nu i-am interzis niciodata sa isi vada copilul. Nu m-am opus hotararii judecatoresti pe care a obtinut-o, dar pe care el nu a respectat-o niciodata. A venit in continuare(conform intelegerii noastre prealabile) sa vada copilul cand avea el timp, in cu totul alte zile decat cele scrise in hotarare. Si….surpriza! Desi si-a vazut copilul cand, unde si cat a vrut el, in momentul in care a aflat ca ma voi casatori peste cateva saptamani, ce credeti ca a facut? A cerut executarea hotararii judecatoresti. Astfel incat m-am trezit cu o somatie din partea executorului sa respect sentinta data in hotarare….si evident cu o suma de platit executorului. Avand in vedere ca el si-a vazut totusi copilul ce pot face ? Cine va plati acea suma executorului? Nu de alta, dar reprezinta suma pe care tatal i-ar datora-o copilului ca pensie de intretinere pe vreo jumatate de an.Ce ma sfatuiti sa fac ?
Ultima modificare: Miercuri, 11 Iunie 2008
Andeeea, utilizator
Cel mai recent răspuns: Andeeea , utilizator 16:59, 17 Iunie 2008
Anuntati de urgenta executorul verbal prin telefon si a doua zi in scris, ca nu are niciun motiv la baza si a depus cererea de executare silita in scop sicanatoriu.
Consider ca se poate face si contestatie la executare daca lucrurile scapa de sub control si executorul nu intelege.
Daca aveti si martori in ceea ce sustineti e si mai bine.
Va asteptam cu noi detalii.

avocat Claudiu Lascoschi
Am uitat sa mentionez ca deja am luat legatura cu executorul si i-am dovedit ca tatal a pastrat legatura cu copilul, dat fiind ca acesta ii este familiar copilului.De asemenea, bunicii (parintii mei) au spus ca ei au fost cel mai frecvent la intalnirile din parc ale copilului cu tatal. Dar bineinteles, taticul a venit cu martori falsi cum ca nu l-am lasat in mod repetat sa vada copilul. E drept ca el n-a venit niciodata la usa mea sa ceara in mod expres copilul la ora precizata in hotarare....Dar asta nu inseamna ca nu l-a vazut sau ca, in cazul in care ar fi venit nu i l-as fi dat... Mai mult chiar....in perioada in care el trebuia sa fie cu propriul copil plimba copilul concubinei (e un lucru recent pe care il pot proba si cu martori).Evident, executorul a spus ca el executa o sentinta, ca nu-l intereseaza argumentele mele si ca sunt buna de plata X-(
Daca executorul se incapataneaza puteti face o contestatie la executare.Va puteti angaja avocat si sa nu mai ia bani executorul.Calculati cat trebuie sa dati la avocat si cat la executor.
In caz de admitere a contestatiei tatal e bun de plata cu privire la cheltuielile de judecata, executorul nu mai ia nici un ban de la dvs si tatal se invata minte sa se mai tina de lucruri rele.:)
Daca se va prezenta cu martori mincinosi puteti face plangere penala impotriva lor si a tatalui de rea-credinta.
Cand ati primit somatia de la executor ?

avocat Claudiu Lascoschi
In termen de 15 zile de cand ati primit somatia de la executor, trebuie sa faceti contestatie la executare si anularea dosarului executional in care sa va propuneti martori pentru a dovedi ca nu l-ati impiedicat pe tatal copilului sa aiba legaturi personale cu acesta. de asemenea, faptul ca nu v-ati opus in procesul pentru stabilirea modalitatii de vizitare a minorului va ajuta in cauza. Totul este sa fiti in termen!
Somatia am primit-o luni. Problema este ca peste trei sapt ma casatoresc, iar nunta va avea loc in celalalt capat al tarii (in localitatea unde stau viitorii socri). Avand in vedere ca voi pleca din localitate, cum voi putea dovedi ca nu ma opun ca tatal sa isi vada fata? Dar de data aceasta chiar nu am cum sa ma aflu in localitate la data precizata in hotarare....Faptul ca voi fi plecata intr-o alta localitate pt a ma casatori inseamna ca impiedic tatal sa aiba legaturi cu minora?

Alte discuții în legătură

Ce pot sa fac sa ma lase in pace?! mrcryss mrcryss buna ziua!va rog daca se poate sa ma ajutati cu un sfat.am trecut printr-un divort,am obtinut un program de vizitare (primul si al trei-lea weekend,toate ... (vezi toată discuția)
Minora poate fi luatã cu forța de cãtre executor judecãtoresc? MIUTZA27 MIUTZA27 Buna ziua! Sunt mama unei fetite de 2 si 6 luni... Minora e născută după desfacerea casatoriei, si a crescut exclusiv cu mine ( bunicii materni m-au ... (vezi toată discuția)
Ce drepturi are tatal pe care nu il cunoaste? Alina_Meli Alina_Meli Buna ziua am un baiat de 12 ani pe care l-am crescut cu actualul meu sot, fiind divortata de mai bine de 10 ani (de fostul). A platit pensie pt minor la ... (vezi toată discuția)