Am si eu o situatie in care as avea nevoie de o parere autorizata: mamei mele i se va incheia contractul de munca in cateva zile in urma binecunoscutei campanii de desfiintare a spitalelor :), asa ca ne-am orientat sa facem demersurile necesare pentru a beneficia de indemnizatie de somaj.
Mentionez ca mama mea este proprietarea unui imobil inchiriat (inchiriat legal- contract de inchiriere), prin urmare realizeaza venit.
Intrebarea mea este : Poate beneficia de indemnizatie in situatia prezentata mai sus?
1. Legea 76/2002 spune: Art. 34.
(1) Somerii prevãzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiazã de indemnizaţie de şomaj dacã îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergãtoare datei înregistrãrii cererii; b) nu realizeazã venituri sau realizeazã, din activitãţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţã, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã în a cãror razã teritorialã îşi au domiciliul sau, dupã caz, reşedinţa, dacã au avut ultimul loc de muncã ori au realizat venituri în acea localitate.
2. Nu spune nimic de venituri profesionale. De altfel AJOFM ii va cere mamei, printre alte acte, si adeverinta de venituri de la Administratia financiara.
3. Din discutiile cu ANOFM, art.34(1) din Legea 76/2002 se interpreteaza astfel:
- persoana care solicita indemnizatie de somaj trebuie sa nu realizeze venituri (nu spune de care, profesionale sau nu);
- daca realizeaza venituri acestea pot fi numai din activitati autorizate, potrivit legii, si sa fie mai mici decat indicatorul social de referinta, in vigoare.
4. Indicatorul social de referinta, in vigoare = 500 lei.
5. Pentru a fi sigur luati legatura cu AJOFM care este cea mai competenta sa va raspunda.