buna ziua, am si eu o intrebare; in cazul in care un functionar public a fost condamnat pentru infractiunea de fals material in inscrisuri publice si uz de fals, cu amenda penala, raportul de serviciu inceteaza de drept sau se pot face si alte modificari.
de ex. retragerea calitatii de funtionar, si trecut pe contractual sau schimbarea locului de munca, mai pe scurt alta alternativa sa nu se piarda locul de munca.
Va multumesc.
Legea 188/1999 Raportul de serviciu existent încetează de drept:
a)la data decesului funcţionarului public;
b)la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public;
c)dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 54 lit. a), d) şi f);
d)la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare;
e)ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ( a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare;
g)ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
h)la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcţia publică.
daca pedeapsa nu a fost privativa de libertate...atunci va ramane functionar public.:)
~ final discuție ~
Alte discuții în legătură
Pierdere loc munca
1ita
Daca un functionar public lucreaza intr o Primarie si primeste o condamnare cu suspendare pentru conflict de interese mai ramane angajat la locul de munca ? (vezi toată discuția)