roxyalexandru a scris:
prescriptia raspunderii penale
Prescriptia raspunderii penale consta in stingerea raportului juridic penal de conflict, nascut prin savarsirea unei infractiuni , ca urmare a nerealizarii lui intr-un anumit termen prevazut de lege.
Prin prescriptia raspunderii penale, se stinge dreptul statului de a stabili raspunderea penala si de a aplica pedeapsa ori masura educativa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa si se stinge totodata si obligatia infractorului de a mai suporta consecintele savarsirii infractiunii.
Codul penal la art. 122 prevede ca : Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
Termenele arătate se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.