Buna ziua,
Situatia mea este urmatoarea, ma aflu in CCC pana pe 15 iulie 2011. Am vorbit cu angajatorul, si acesta mi-a dat de inteles ca nu ma mai poate primi inapoi. In acest caz, l-am rugat sa ma treaca in somaj.
Intrebarile mele sunt urmatoarele:
1. In ce conditii poate inceta contractul meu de munca imediat dupa CCC?
2. Am inteles ca am dreptul la somaj, daca CM nu se incheie din vina mea. Dar la un salariu brut de aprox 1500 d lei inainte de CCC si o vechime de 3 ani cum se calculeaza indemnizatia de somaj? Nu se ia in considerare indemnizatia de CC de aprox. 1200 d lei (1000 dupa reducerea ei)?
1. Pentru a beneficia de indemnizatie de somaj trebuie sa va inceteze CIM din motive neimputabile dvs. In cazul de fata este vorba de art.65 din Codul muncii (desfiintarea postului ocupat de dvs.).
2. Din Legea 76/2002 (legea somajului): Art. 39.
(1) Indemnizaţia de şomaj se acordã şomerilor prevãzuţi la art. 17 alin. (1), pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, dupã cum urmeazã:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
(2) Cuantumul indemnizaţiei de şomaj prevãzute la alin. (1) este o sumã acordatã lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, dupã cum urmeazã:
a) 75% din valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an;
b) suma prevãzutã la lit. a) la care se adaugã o sumã calculatã prin aplicarea asupra mediei salariului de bazã lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.
(3) Cotele procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, prevãzute la alin. (2) lit. b), sunt:
a) 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;
b) 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;
d) 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.
3. Din OUG 111/2010 (privind CCC): Art. 22
(1) Perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la art. 2 alin.(1), respectiv la art. 5 alin. (1), art. 6, art. 9 alin. (5) si (6) si art. 10 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii drepturilor de pensie in sistemul public si a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.