În conformitate cu prevederile Regulamentului CEE 1408/14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul comunităţii, precum şi cu prevederile articolului 36 al. 1 şi 2 din Ordinul Ministrului Muncii, al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative şi al Mnistrului Educaţiei, nr. 742/303/2720/2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor de Aplicare a prevederilor Rgulamentului European menţionat mai sus, persoanele de cetăţenie rămână care desfăşoară activităţi în alte state membre ale Uniunii Europene, sau în statele care aparţin Spaţiului Economic European, indiferent de locul de reşedinţă al membrilor de familie au dreptul la prestaţiile familiale pentru copiii lor din statul în care îşi desfăşoară activitatea, în baza legislaţiei acelui stat membru.
Dreptul la prestaţii familiale pe teritoriul României va fi stabilit în baza regulilor de evitare a suprapunerii dreptului la prestaţii familiale prevăzute de regulamentul 1408/1971.
1. indiferent de statul membru de reşedinţă al lucrătorului migrant şi al membrilor familiei sale, acesta are dreptul la prestaţiile din statul în care-şi desfăşoară activitatea (art. 73 din Regulamentul 1408/1971). Dacă lucrătorul migrant şi-a stabilit reşedinţa împreună cu copiii în statul membru de angajare şi primeşte prestaţia pentru copii din partea acestui stat membru, atunci dreptul la prestaţii familiale pe teritoriul României încetează.
2. dacă statul de reşedinţă al copilului este România, iar unul dintre părinţi are activitate în România, celălalt părinte desfăşurându-şi activitatea în alt stat membru, statul competent cu plata prestaţiilor va fi România, care este obligată să plătească în integralitate drepturile la alocaţia de stat pentru copii. Celălalt stat membru de activitate va acorda un complement diferenţial, stabilit ca diferenţă între cuantumul prestaţiilor acordate în acel stat membru şi cuantumul plătit de România.
3. când ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în două state membre diferite, iar reşedinţa copilului este în România (în întreţinerea bunicilor), atunci statul competent cu acordarea prestaţiilor familiale, dintre cele două state membre, este cel care acordă cel mai mare cuantum al prestaţiilor familiale. Acesta va plăti în integralitate prestaţiile familiale, iar celălalt stat va rambursa primului stat jumătate din cuantumul plătit de primul stat, dar nu mai mult decât suma prevăzută de legislaţia naţională. Dacă România acordă prestaţii familiale, pe baza reşedinţei copilului, mai mari decât cele prevăzute de statele de angajare ale părinţilor, va plăti diferenţa între suma acordată conform legislaţiei noastre şi cuantumul cel mai mare din statele de angajare ale părinţilor. Dacă prestaţiile acordate de România (ca stat de reşedinţă al copilului) nu depăşesc cuantumul acordat de statul membru competent, plata drepturilor de prestaţii pentru copii în România se suspendă.
4. dacă există părinţi care nu beneficiază de prestaţii pentru copii în statul de angajare aceştia trebuie să prezinte formularul E411, completat în partea B, sau orice dovadă eliberată de instituţiile competente din statul respectiv, din care să reiasă că nu sunt îndreptăţiţi la prestaţii familiale conform legislaţiei acelui stat membru. În acest caz ei pot beneficia de alocaţia de stat pentru copii în România în baza noilor reglementări în vigoare (respectiv Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii republicată, modificată şi completată şi a prevederilor HG 577/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 61/1993).