Contribuabilii vizati de obligatia depunerii unor obligatii fiscale mai au timp pana la data de 11 iulie, in cazul in care se regasesc in situatia de a depune una dintre declaratiile cuprinse in cadrul prezentului articol.
Astfel, prima declaratie care trebuie depusa pana la data de 11 iulie a.c., este declaratia de inregistrare fiscala/de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, formular 010. Aceasta se depune de catre persoanele juridice, care au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Bancii Nationale a Romaniei de la data aderarii la Uniunea Europeana - 3,3817 lei). Reglementare aferenta este prevazuta la art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completale ulterioare; OMEF nr. 262/2007 cu modificaile si completarile ulterioare.
In al doilea rand, acelasi termen limita de depunere este valabil si pentru declaratia de inregistrare fiscala/declaratia de mentiuni pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, formular 070. Se va depune de catre persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere care au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderarii la UE - 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; OMEF nr. 262/2007.
Ultima declaratie cu termen de depunere 11 iulie este cea de inregistrare fiscala/de mentiuni pentru persoane fizice romane, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decat persoanele fizice romane care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, care au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderarii la UE - 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; OMEF nr. 262/2007.
Sursa: fiscalitatea.manager.ro