In memoriam Octavian Paler

Question

Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

In memoriam Octavian Paler

Consultant fiscal 13:09, 9 Octombrie 2011

“Tăcerea egală cu toate cuvintele”, sau redobândirea Inocenţei

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că ”a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
”Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

Octavian Paler - Poeme – Venus din Milo

Inocenţa trebuia pierdută, pentru ca cea redobândită să fie adevărată. Dar ea nu se redobândeşte într-un alt mod decât privind ceea ce este, fără a lăsa mintea să se îmbete de propriul ei talent, fără gânduri ori cuvinte. Pentru că mintea nu se poate convinge de frumuseţea unei flori decât dacă îşi sugerează singură acest lucru, iar fiinţa noastră ratează adevărata frumuseţe a unei flori.
Privind floarea fără vreun gând, ori cuvânt, mintea se va simţi stânjenită, căci s-a obişnuit să fie tot timpul băgată în seamă, pentru că ea nu face altceva decât să sporovăiască toată ziua.
Privind floarea, copacul, stelele, un râu, marea, chiar şi pe stradă, privind la cei ce trec, fără să spunem ceva, fără să judecăm, fără să folosim cuvinte, doar să privim, percepţia noastră se va purifica, şi vom atinge o claritate a vederii care ne va permite să privim esenţa tuturor lucrurilor, inclusiv propria noastră esenţă.
Cunoaşterea de sine, sau descoperirea ”insulei din noi înşine” nu poate apărea decât într-o minte clară, nu într-o minte umplută cu cunoaştere, cu judecăţi de valoare, despre bine şi rău, despre frumos şi urât; doar într-o minte lipsită de cuvinte. Ea este întotdeauna prezentă, dar nu se poate reflecta decât într-o minte absolut clară, pe care nu mai există nici un val.
Aceasta este redobândirea inocenţei, care valorează cu mult mai mult decât cea a unui copil în mintea căruia nu s-a scris nimic. Inocenţa este renunţarea de bună voie la minte, atunci când nu este cu adevărat nevoie de ea, căci în acest caz, mintea nu face decât să încurce lucrurile, nu să le descurce.
Să privim viaţa cu ochi de copil, fără să ştim la ce privim. Vom obţine astfel o viziune nouă. La ea se referea şi Octavian Paler în “Venus din Milo”, la “tăcerea egală cu toate cuvintele”.

Flori Ploiesteanu
[ link extern ] /

Ultima modificare: Duminică, 9 Octombrie 2011

Răspunde Citează

130 mesaje

16550 vizualizări

16 participanți

Cel mai recent răspuns: , utilizator 19:08, 20 Aprilie 2013

Vezi răspuns

Pagina 25

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Citate si poezii de dragoste • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire... • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi ... (vezi toată discuția)

Maxime in limba romana. Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer (vezi toată discuția)

Monologul lui dumnezeu [b]Monologul Lui Dumnezeu [/b]:) \"M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti ... (vezi toată discuția)

Andreea-Ionescu Utilizator · Answer 1 · 2012-12-17 18:47:03

Poem de iarnă

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

Laura Ciobeica Moderator · Answer 2 · 2012-12-19 13:08:01

Exista Dumnezeu? (poveste de Octavian Paler)

Un barbat a mers la frizer sa se tunda. In timp ce frizerul a inceput sa il tunda pe client, cei doi au inceput o conversatie interesanta despre diverse subiecte. In cele din urma au ajuns sa vorbeasca despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:"Nu cred ca Dumnezeu exista."

"De ce spui asta?" a intrebat clientul.

"Trebuie doar sa iesi pe strada si sa vezi ca Dumnezeu nu exista. Spune-mi, daca Dumnezeu ar exista, ar mai fi atatia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonati? Daca Dumnezeu ar exista n-ar mai fi suferinta si durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi sa iubesti un Dumnezeu care permite asemenea lucruri sa se intample."

Clientul s-a gandit pentru un moment dar nu a raspuns pentru ca nu vroia sa inceapa o discutie in contradictoriu.

Peste putin timp, frizerul termina de tuns si clientul pleca mai departe. Imediat ce a iesit din frizerie a vazut insa pe strada un om neingrijit, cu parul lung si murdar.. Parea un om sarman.

Clientul s-a intors la frizer si i-a spus:" Stii ceva? Frizerii nu exista!"

"Cum poti spune asta?" a intrebat frizerul nedumerit. "Eu sunt aici si sunt un frizer. Si tocmai te-am aranjat!"

"Nu e asa!" a spus clientul. "Frizeri nu exista pentru ca daca ar exista nu ar mai fi oameni cu par lung si neingrijit, ca omul de afara."

"Dar frizerii exista! Ceea ce se intampla e ca oamenii nu vin la mine."

"Exact!" a spus clientul plin de incantare."Asta e ideea! Si Dumnezeu exista! Ceea ce se intampla este ca oamenii nu merg la El si nu Il cauta. De aceea exista atata durere si suferinta in lume."
[ link extern ]

trope_doi Utilizator · Answer 3 · 2013-04-19 21:43:28

"E o rană în scândura uşii unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni. Deschideţi uşa cu grijă, să nu loviţi rana cu cheia", spune Octavian Paler în "Definiţia uşilor închise".

"Mă îngrozesc - a mărturisit el cu puţin înaintea sfârşitului - ura, răutatea, plăcerea de a ridica stâlpi ai infamiei şi de a azvârli cu pietre". ªi, ceva mai departe: "Observ că se discută despre infern cu aerul că ne-am afla într-un semi-paradis, într-un purgatoriu. Oare se minte, azi, mai puţin decât înainte?". Moare la 7 mai 2007, cu două luni înainte de a împlini 81 de ani.

Dar dacă biografia lui Octavian Paler s-a întrerupt pe neaşteptate, destinul operei rămâne deschis. După cum deschise rămân şi întrebările sale esenţiale: "Ce ne mai solidarizează azi?" sau: "Mai există vreo valoare pe care s-o respectăm? Mai există ceva neatins de ură, de disoluţie, ceva care să nu te facă să te simţi insuportabil de singur?"

Despre romanul "Viaţa pe un peron", apărut în 1981 şi care vede lumina tiparului în noua serie a colecţiei "Biblioteca pentru toţi", a pronunţat consideraţii demne de toată atenţia criticul Daniel Cristea Enache, autor al unui remarcabil volum de convorbiri cu Octavian Paler: "Viaţa pe un peron" nu face excepţie de la regula stratificării epice şi supraetajării simbolice. Pe un plan redus al intrigii, scriitorul înalţă o construcţie speculativă în al cărei labirint urmează să intrăm.

Două personaje, un bărbat şi o femeie, se întâlnesc într-o gară părăsită, uitată de lume şi de trenurile pufăind liniştitor. [...] Romanul lui Ocatavian Paler răstoarnă perspectiva, construind şi analizând cu atenţie două personaje, ca să poată privi, prin ele, lumea".

De fapt, trenul este mai mult decât un personaj, este o metaforă şi un simbol în jurul căruia se orânduiesc, deopotrivă, viaţa şi visele celor două singurătăţi paralele, personajele cărţii. "Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am mai fi avut putere să ne urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuziat în aşteptare şi nu ne-a rămas nici o picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea trenului aşteptat.

Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. ªi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să ne uităm după el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimele noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

[ link extern ]

mediator_comeaga Utilizator · Answer 4 · 2013-04-20 19:08:35

Mai jos este o serie de citate din gandurile exprimate de-al lungul timpului de catre maestrul Octavian Paler in aparitiile sale televizate. Ele surprind sentimentele triste legate de Romania si de poporul roman...

O ţară fără statui şi fără trecut, nu are viitor.

Sincer să fiu, mă impresionează rău vorbele de ocară spuse despre România.

Ce se întâmplă de fapt, în România… în România mor oamenii cu zile… în România se petrec crime politice.

România este o ţară fără reguli.

Primul lucru care a fost privatizat în România este interesul naţional.

În România există de 16 ani, doar demagogi, trăgători de sfori şi indivizi puşi pe căpătuială.

România a devenit ţara mătuşilor, ţara soacrelor, ţara nepoţilor, ţara cumnaţilor… nu se poate, e o bătaie de joc inadmisibilă!

Mai aparţine România, României?!

În momentul de faţă eu mă întreb, cum de România mai există! România nu e o ţară coruptă, România e o ţară jefuită, e o ţară prădată, e o haită de lupi şi dinăuntrul ţării şi din afară care în complicitate, fură tot ce se poate în România.

România există astăzi, rezistă datorită celor care spală closete în Italia şi în Spania şi care trimit aici în România, mă rog, miliarde de dolari. Fără îştia. Care şi-au luat lumea în cap, gata, s-ar strica toată situaţia asta!

După părerea mea, în România sunt 22 de milioane de suflete, nu 22 de milioane de cetăţeni.

Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei. Mă tem eu, că oameni care ridică privirea mută spre cer, mă rog, căutând la Dumnezeu un sprijin, pentru că s-au lămurit cum e cu grija statului faţă de ei, nici între ei nu mai există solidaritate.

România seamănă, după părerea mea, cu un vas spart, sfărâmat, în cioburi. Vasul ăsta spart, în cioburi, nu mai permite să duci, spre un viitor, un ideal naţional.

Dacă, zic eu, vor exista în România conştiinţe care nu se vor vinde, atunci e de sperat…

Îmi pare foarte rău, România are nevoie, în clipa de faţă, zic eu, de câţi mai mulţi pesimişti, ca mine, pentru a îi opri pe cei care mimează optimismul, în orice ocazie.

De România nu mă pot sătura, pentru că România face parte din destinul meu, nu pot să declar că nu sunt român. Eu continui să cred, indiferent ce cred eu despre poporul român, că un om normal are o singură patrie, restul sunt ţări.